LECȚIE: Primii oameni - Adam și Eva

Primii oameni - Adam și Eva

În al doilea capitol al cărții Facerea este prezentată mai detaliat povestea creării primilor oameni: Adam şi Eva. 

Adam

Referatul biblic al Facerii ne prezintă creația omului ca una distinctă sau specială față de celelalte forme de existență create anterior.

„Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Fac. 2, 7).

Sufletul omului își are începutul o dată cu insuflarea sufletului viu. Suflarea lui Dumnezeu sădește în om nu atât viața biologică, ci viața înțelegerii și a comuniunii cu Sine, adică viața spirituală.

Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului

După ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu l-a pus pe Adam în grădina Edenului și i-a dat o mare responsabilitate față de natura creată: să o lucreze și să o păzească. În mijlocul grădinii se găsea Pomul vieții. În această grădină mai era și pomul cunoștinței binelui și răului.

„Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Și Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuți la vedere și buni la mâncare, precum și Pomul Vieții în mijlocul raiului și pomul cunoștinței binelui și răului..” (Fac. 2, 8-9)

Dumnezeu i-a dat lui Adam o (singură) poruncă care părea destul de simplă: să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului.

Eva

Cu toate că primul om, Adam, era o creaţie de excepţie a lui Dumnezeu şi un pisc al acesteia, ca ins solitar, existenţa lui apărea cam ambiguă și fără sens.

Astfel, pentru ca Adam să nu fie singur, Dumnezeu i-a făcut un ajutor potrivit lui, femeia, întemeind prima familie în Rai.

„Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Fac. 2, 21, 24).



Testul

Deși se aflau în grădina Raiului primii oameni fac o greșeală care îi va îndepărta de Dumnezeu și apoi vor fi izgoniți din grădina Edenului.

Ei nu ascultă de porunca Creatorul lor, și se hrănesc din pomul oprit (interzis) fapt care le va aduce multă suferință, iar în final moartea.

Menirea omului 

Am văzut că omul este ultima şi cea mai importantă dintre creaturile pământului, el este încheierea şi coroana creaţiei.

După natura lui dublă, trup material şi suflet spiritual, omul aparţine şi lumii materiale, şi celei spirituale, el aflându-se la întretăierea dintre ele şi constituind o împreunare a acestora, o „lume mică", microcosmos.

Concepţia sau învăţătura despre cele două elemente componente ale naturii omului, trup şi suflet, se numeşte dihotomism sau, altfel spus, dualism antropologic. 

De asemenea reținem că Dumnezeu l-a creat pe om ca fiinţă raţională, deosebit de celelalte vieţuitoare, printr-o intervenţie directă.

Luând ţărâna din pământ şi suflând asupra lui suflare de viaţă, l-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

Chipul lui Dumnezeu în om este dat de raţiunea, voinţa şi simţirea cu care a fost înzestrat din creaţie. Cu aceste puteri, omul se îndreaptă spre Dumnezeu prin lupta pentru desăvârşire – iar înfăptuirea acestei desăvârşiri, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, înseamnă asemănarea cu Dumnezeu.

Chipul îl avem deja, iar la asemănare trebuie să ajungem prin interesul duhovnicesc pentru desăvârşire (atât cât poate omul să ajungă), pentru că desăvârşirea nu are capăt, ci este nesfârşită.