Substantivul este partea de vorbire flexibilă care:

• arată acțiuni, stări și existențe;

• denumește obiecte, ființe, fenomene ale naturii;

• arată persoana care face o acțiune;

• arată însușiri ale obiectelor, ființelor, fenomenelor naturii.

Substantivele care denumesc obiecte, ființe, fenomene ale naturii pe care le întâlnim peste tot se numesc:

• proprii;

• colective;

• comune;

• defective.

Substantivele pot fi:

• comune și proprii;

• predicative și nepredicative;

• variabile și invariabile.

Există doar substantive proprii în seria:

• Făt-Frumos, marsupiu, mobilă, Maria;

• stea, mașină, Maier, Polonia;

• Munții Alpi, Dunărea, Mirabela, Sibiu.

Unele substantive nu au formă:

• de cozonac sau de pară;

• de singular sau de plural;

• de piramidă sau de sferă.

Nu au formă de singular substantivele din seria:

• baschet, stea, aviație, scriere;

• ochelari, pantaloni, icre, Carpați;

• zori, ochelari, mătrăgună, căpcăun.

Substantivele diferă după:

• mărime și culoare;

• gen și număr;

• perechi și etaje.

Substantivele alcătuiesc alături de alte cuvinte (care le explică):

• grupuri nominale;

• grupuri de cuvinte;

• grupuri verbale.

Partea de vorbire care însoțește substantivul și arată în ce măsură este cunoscut/ă obiectul/ ființa despre care vorbim se numește:

• adjectiv;

• adverb;

• articol.

În enunțul Un băiat din clasă se numește Cristi există:

• un articol nehotărât și un substantiv;

• un articol hotărât și un substantiv;

• un adjectiv și un substantiv.