Substantivul este partea de vorbire flexibilă care:

• arată acțiuni, stări și existențe;

• denumește obiecte, ființe și fenomene ale naturii;

• arată persoanele care fac o acțiune;

• arată însușiri ale obiectelor, ale ființelor și ale fenomenelor naturii.

Substantivele care denumesc la forma de singular grupuri de obiecte sau de ființe se numesc:

• substantive proprii;

• substantive comune;

• substantive colective;

• substantive defective.

Substantivele pot fi:

• predicative sau nepredicative;

• simple sau compuse;

• variabile sau invariabile.

Există doar substantive compuse în seria:

• avion, floarea-soarelui, maimuțică, OZN;

• mutație, genetică, minune, TAROM;

• Făt-Frumos, primăvară, Miercurea Sibiului, SUA.

Unele substantive nu au formă:

• de cozonac sau de pară;

• de singular sau de plural;

• de piramidă sau de sferă.

Nu au formă de singular substantivele din seria:

• carnaval, molie, Alpi, făină;

• fotbal, citire, lapte, mălai;

• Anzi, zori, ochelari, pantaloni.

Substantivele diferă după:

• persoană, timp și mod;

• formă și culoare;

• gen, număr și caz.

Substantivele alcătuiesc alături de alte cuvinte (care le explică):

• grupuri verbale;

• grupuri nominale;

• grupuri pronominale.

Partea de vorbire care însoțește substantivul și arată în ce măsură cunoaștem obiectul/ ființa despre care vorbim se numește:

• adjectiv;

• articol;

• adverb;

• pronume.

În sintagma un băiat din clasă există:

• un articol nehotărât și un substantiv comun;

• un articol hotărât și un substantiv propriu;

• un adjectiv și un substantiv colectiv.