Originea și evoluția limbii române

Limba română provine din limba latină vorbită

• în părțile de vest ale Imperiului Roman

• în părțile de est ale Imperiului Roman

• în părțile de sud ale Imperiului Roman

• în părțile de nord ale Imperiului Roman

Limbile naționale care fac parte din familia limbilor romanice sunt

• italiana, franceza, româna

• spaniola, portugheza

• catalana, sarda

• italiana, spaniola, rusa

Pe teritoriul țării noastre se vorbește dialectul

• istroromân

• aromân

• meglenoromân

• dacoromân

Cuvinte de origine latină se regăsesc în seria/seriile:

• cumnat, apă, arbore, dimineață, a asculta

• fir, soare, gură, iarnă, munte

• creier, mamă, lac, cal, a învăța

• câine, lună, picior, frate, câmp

Romanizarea lingvistică presupune

• eliminarea treptată a limbii cuceritorilor, pe măsura generalizării limbii geto-dacilor

• eliminarea treptată a limbii autohtonilor, pe măsura generalizării limbii slave

• eliminarea treptată a limbii autohtonilor, pe măsura generalizării latinei vulgare

Romanizarea nonlingvistică înseamnă

• adoptarea limbii latine vulgare

• asimilarea treptată a credințelor și obiceiurilor, a tipurilor de organizare administrativă a romanilor

• renunțarea daco-geților la propriile obiceiuri și credințe

• adoptarea treptată a gastronomiei poporului roman

Substratul limbii române îl constituie

(a)  

Cuvintele abur, brad, pârâu, viezure, căciulă fac parte din fondul autohton (limba daco-geților).

• Adevărat

• Fals

Cea mai puternică influență asupra limbii române vechi este cea

(a)  

Cel mai vechi text românesc este

• scrisoarea lui Ionașcu din Câmpina către Hans Benkner, primarul Brașovului

• scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Hans Benkner, primarul Brașovului

• scrisoarea lui Iliașcu din Călărași către Hans Benkner, primarul Brașovului