Romanul „Ion” se încadrează în tipologia romanelor: 2p.

• ionice

• realiste

• rurale

• de analiză psihologică

Ținând cont de clasificarea romanelor, făcută de N. Manolescu în „Arca lui Noe”, romanul lui Rebreanu este un roman....2p.

Pentru construcția cărui personaj din roman a preluat prozatorul tipologia umană existentă în realitate? 2p.

• Ion

• Vasile Baciu

• Ana

• preotul Belciug

Cum definește L. Rebreanu în concepția sa estetică raportul realitate-ficțiune în roman? Completează cu mărturia prozatorului: „Realitatea a fost doar.... 2p.

Romanul „Ion” este un roman de creație pentru că: 2p.

• este orientat spre EU

• are finalul problematizant, deschis

• există simetrie incipit-final

• viziunea prozatorului asupra lumii este obiectivă

Susține, prin referire la două aspecte semnificative opinia criticului D. Micu, conform căruia „Ion este o densă monografie, mai precis, o epopee a satului românesc de peste munți” 10p.

În fragmentul următor, extras din roman, aspectele specifice prozei realiste sunt: 5p.

„George era foarte vesel și mândru, și se uita din când în când la Nicolae Tătaru să-l surprindă cât e de supărat. Rotindu-și însă privirea la oaspeții prea cinstiți, întâlni deodată ochii lui Ion Glanetașu, înfipți ca niște lipitori în Florica. Ochii aceștia dârji, aprinși și tulburi îl spăimântară și parcă îi spuseră că din-tr-înșii pornește primejdia. Încercă să se bucure că Ion îi râvnește pe Florica și vru să simtă o răzbunare pentru cele ce a trebuit să înghită odinioară din pricina lui. Dar nu izbuti să-și împrăștie teama nici dând de dușcă un pahar de rachiu. Numai întorcându-se la Florica se mai liniști puțin, căci ea ședea cu ochii plecați și plânși, cum se cuvine unei mirese, și doar pe buzele subțiate și roșii îi juca un zâmbet de plăcere. Se gândi să nu se mai sinchisească de Ion, și totuși îndată se pomeni iar pândindu-l. Și Ion nu-și lua ochii de la mireasă, ca și când i s-ar fi lipit de ea într-o sărutare atât de pătimașă că nici o putere din lume să nu-i mai poată despărți... Alături de el, George descoperi într-un târziu pe Ana, gălbejită și uscată la obraji, șezând ca pe ghimpi și surâzând rușinată. Ea, întâlnind privirea mirelui, spuse ceva la ureche lui Ion care, fără a întoarce capul, mârâi arătându-și dinții, ca un dulău gata să muște. Zâmbetul pe fața femeii se șterse o clipă, pentru a reveni însă îndată mai înghețat.”

• redarea veridică a realității

• tehnica anticipărilor de conținut

• tehnica detaliului semnificativ

• stil anticalofil

Demonstrează caracterul realist al fragmentului următor, prin referire la două aspecte semnificative și la concepția estetică rebreniană: 20p.

„— Am să mă omor, Ioane! Bărbatul nu se uită la ea. Se înfurie însă deodată, ca și când l-ar fi trezit dintr-un vis dulce.

— Da omoară-te dracului că poate așa am să scap de tine! mormăi apoi nepăsător, scoțând pe gură și pe nas fuioare albe de aburi, ca un balaur întărâtat.

Ana se cutremură. Se opri o clipă să răsufle. Pământul se învârtea și se legăna ca zguduit brusc din temelii. Și parcă apa tulbure, grețoasă de adineaori se întindea peste tot, amenințând s-o smulgă și pe ea, s-o arunce în vârtejul fără fund. Întinse mâinile căutând un reazem care s-o apere de cutropire. Vru să strige ajutor și buzele ei șoptiră desperate:

— Am să mă omor... Dar nici nu-și mai recunoscu glasul.

,,Aș fi putut câștiga și mi-ar fi venit ușor s-o pedepsesc chiar cu temniță... Dar cum să-mi pun eu mintea c-o muiere? Ajunge c-am speriat-o bine de tot, să se învețe minte", își zise preotul Belciug după procesul lui cu doamna Herdelea, observând că nu e furios, deși a ieșit înfrânt.

De altfel, de când s-au mutat Herdelenii în Armadia, mânia lui împotriva lor parcă scăzuse, făcând loc unei lâncezeli pe care nu putea s-o înțeleagă. Până atunci toate nenorocirile învățătorului i se păruseră binemeritate și se simțise mândru c-a contribuit și dânsul la stârnirea lor, adăugând, ca o culme egală cu excomunicarea, refuzul lui de-a intra cu sfântă cruce în casa unde s-au urzit ticăloșiile împotriva slujitorului Domnului. Acuma însă începea să-și dea seama că neînțelegerile dintre ei au pornit din deșertăciuni mărunte, aproape copilărești, și-și zicea că pedeapsa a fost poate prea mare pentru greșelile săvârșite. ,,Poate c-am fost prea aspru, dar lecția o meritau", se mângâia dânsul în nopțile lungi de iarnă, când se zvârcolea fără somn în așternut.”

Ilustrează, prin comentarea scenei sărutării pământului două ipostaze pe care le primește materia telurică în concepția lui ION. 15p.

Demonstrează valențele semnificative ale incipitului romanului. 10p.