Complementul direct

Recunoaște complementul direct:

•    Îi dă flori educatoarei.  

• Dă din mâini.

Precizează părțile de vorbire prin care se exprimă complementul direct în enunțurile: „A certat pe altcineva.”, „Profesorul ia în considerare lecturile suplimentare.”:

• pe altcineva – pronume nehotărât;

  considerare, lecturile- substantive comune

• pe altcineva – pronume nehotărât;

  lecturile- substantiv comun

Apare un complement direct în varianta de răspuns:

•       Începe a merge.

•       Începe a ploua.

Substantivul îndeplinește funcția sintactică de complement direct în contextul:

• Mă bazez pe colegul meu.

• Îl ajut pe colegul meu.

Substantivul îndeplinește funcția sintactică de complement direct în enunțul:

• Hai să vedem apusul!

• Îmi plac mult apusurile pe malul mării.

Indică enunțul în care complementul direct se exprimă printr-un pronume negativ:

• Vinde oricâte cărți are.

• Mănâncă te miri ce.

• Nu auzeam pe nimeni.

Precizează exemplul în care complementul direct se exprimă printr-un pronume relativ:

 

• Nu înțelegeam ce scria bunicul.

• S-a așezat lângă mine, după ce a fost ascultat.

În fraza „Mi-am folosit ultimele săgeți ca să-i ucid pe doi dintre ei.” („Insula delfinilor albaștri”), există:

• trei complemente directe

  (săgeți, i, pe doi)

• trei complemente directe

   (săgeți, i, pe ei)

Indică părțile de vorbire prin care se exprimă complementele directe, în fraza: „Iată cel mai bun portret pe care mai târziu am izbutit să i-l fac.” („Micul prinț”).

•  portret – substantiv comun,

  pe care – pronume relativ

  l – pronume personal

• cel mai bun – adjectiv,

  pe care – pronume relativ

  l – pronume personal