Teorii etice

În Întemeierea metafizicii moravurilor (Secţiunea întîi: Trecerea de la cunoaşterea morală

a raţiunii comune la cunoaşterea filosofică), Immanuel Kant susține trei teze în expunerea conceptului

datoriei. Precizați care din afirmațiile următoare nu reprezintă una din tezele kantiene:

• o acțiune are adevărată valoare numai atunci când este săvârșită din datorie și nu numai conform

  datoriei

• este absolut imposibil să se găsească în experienţă un singur caz în care să se demonstreze că maxima unei acţiuni să se fi întemeiat exclusiv pe principii

  morale şi pe Ideea de datorie

• datoria este necesitatea de a îndeplini o acțiune din respect pentru lege

• o actiune făcută din datorie îsi are valoarea ei morală nu în scopul, care trebuie atins prin ea, ci în

  maxima după care este determinată

Imperativul practic în fornularea kantiană este următorul:

• acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop,

  iar niciodată numai ca mijloc

• acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia

  totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc

• acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna

  ca scop, iar niciodată ca mijloc

• acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia

  totdeauna ca scop deoarece omul există ca scop în sine

In exemplele de datorii pe care Immanuel Kant consideră că le avem nu se număra

• datoria de a-ţi conserva viaţa

• datoria a fi binefăcător, când poți

• datoria a-ţi asigura propria fericire

• datoria de a iubi pe aproapele

Rațiunea i-a fost dată omului cu scopul:

• de a-l ajuta în planul lui de a deveni fericit, în alegerea mijloacelor de a obține fericirea

• de a produce o voinţă în sine şi nu bună ca mijloc pentru realizarea unui alt scop oarecare

• de a conduce în mod sigur voinţa cu privire la satisfacerea trebuinţelor noastre

• de a asigura conservarea și bunăstarea

Conform lui Aristotel scopul suprem (telos) al acțiunilor umane este:

• Plăcerea (Hedoné)

• Fericirea (Eudaimonia)

• Onoarea (Timé)

• Bogăția (Ploutos)

Aristotel definește fericirea (Eudaimonia) în termenii activității umane ca fiind:

• Starea de plăcere și de absență a durerii

• O activitate a sufletului conform virtuții

• Îndeplinirea tuturor dorințelor personale

• Acumularea de bunuri materiale și de putere

Calea de Mijloc (medietatea) în etica aristotelică reprezintă:

• Un compromis constant între interesele personale și cele ale comunității.

• O atitudine de moderație în toate lucrurile, inclusiv în acțiunile rele

• Media tuturor atitudinilor, comportamentelor posibile

• Starea optimă (virtutea) care se află între un exces și o deficiență

Conform lui John Stuart Mill, utilitarismul are la bază:

• Principiul datoriei

• Legea divină

• Rațiunea pură

• Principiul celei mai mari fericiri

Conform lui John Stuart Mill, prin „fericire” un utilitarist înțelege?

• Sacrificiu în vederea unor scopuri nobile

• Plăcere și absența durerii

• Realizarea scopurilor personale indiferent de costuri

• Bunăstarea și satisfacția materială

Care este standardul corectitudinii utilitariste a unei acțiuni, conform lui John Stuart Mill?

• Propria fericire a celui care acționează

• Fericirea celor în interesul cărora se acționează

• Cea mai mare fericire a tuturor celor interesați

• Conformitatea cu regulile morale tradiționale