1. Citeşte cu atenţie textul de mai jos.

Veste de la bunicuţa

după Otilia Cazimir

Prin ninsoarea de sărbătoare, s-a oprit la poartă un oaspete străin. Nu e Moş Crăciun, dar a adus daruri. Îl cheamă Panaite Havrici. Tata i-a întins mâna şi l-a poftit în casă.

Omul s-a aplecat cu respect şi a vorbit rar,

adresându-se mamei : - Sărut mâna, doamnă dragă ! S-a îndreptat apoi către tata şi i-a spus : - Bună ziua, domnule Iorgu! N-am timp să zăbovesc. Am venit la Iaşi să-mi iau băiatul de la seminar în vacanţă. Am vorbit cu părintele director şi am aflat că Gheorghieş al meu are purtări frumoase şi sunt foarte mulţumit! Pe băiat l-am trimis direct la gară cu bagajul şi am venit să vă aduc nişte lucruşoare de la doamna Casandra, bunica soţiei dumneavoastră. Mă cam grăbesc şi eu să ajung la gară ca să nu pierdem trenul, fiindcă vreau să apuce băiatul diseară colindele din sat… Omul s-a aplecat asupra unei genţi şi a scos din ea un pachet. - Ce face bunicuţa ? a întrebat mama cu glas schimbat, micşorat şi dulce, glas de nepoată.

- E sănătoasă, deşi, cum ştiţi, nu vede. Dar tot n-o lasă inima să se astâmpere… Mi-a dat în grijă să păzesc ca pe ochii din cap cutia asta, că-i pentru domnişoara cea mititică de pus sub brad. Cică să nu se sfarme moaca dinăuntru… Singură, în odaie, desfac pachetul. E o cutie de carton, învelită în mai multe hârtii şi legată bine cu fundă. Ridic încet capacul ca să-mi prelungesc bucuria aşteptării. Pe o salteluţă albastră, doarme, cu ochii închişi, o păpuşă de porţelan. Aşa-i de albă, că parcă-i bolnavă. O strig încetişor ca să nu se sperie : -Moaca… Păpuşa s-a ridicat, a deschis ochii şi a râs la mine. Panaite Havrici are dreptate. Aşa o cheamă. Se vede că i-a spus bunicuţa. Ne uităm una la alta, stânjenite amândouă. Nu ştim cum să începem vorba. Moaca are ochii verzi ca nişte frunzuliţe şi nasul cârn. Când treci cu degetul peste el abia îl simţi. Îmi arată costumul ei : rochiţă brodată, pălărie cu pană de cocoş şi cizmuliţe cu şnur.

Ne ghemuim amândouă pe pat şi vorbim despre stăbunica. Stă cu baba Laia în casa de la ţară, prea mare pentru ea. Este mică şi adusă puţin de spate. A orbit de mult, la moartea mamei sale, încă tânără şi frumoasă. De atunci ochii ei îşi lunecă privirea pe deasupra lucrurilor. Poartă, de când o ştiu, câte o rochie verde, cu o jachetă cu mulţi clini, tivită cu o bandă de catifea neagră. Părul alb îl prinde cu o dantelă. Ne ducem des să o vedem şi vara, stăm mai mult la ea la ţară. Ne iese înainte, ne pipăie obrazul şi ne recunoaşte. Ne apropiem, pe rând, de rochia ei verde, care miroase dulce a flori uscate. Râde apoi fericită şi ne dă plăcintă cu brânză făcută de baba Laia. O întreb pe Moaca : - Tot aşa de frumos râde bunicuţa ? - Tot aşa, răspunde Moaca, pe limba ei. Râd mulţumită de cadoul bunicuţei. Rar, răzbate până în camera mea, zvon subţire de colindă. E ajunul Crăciunului.

Bifează răspunsul corect!

*De la cine primeşte fetiţa păpuşa ?