NEW
Font size
WorksheetsTestament
Total questions: 19
Worksheet time: 10mins
Poezia "Testament" deschide volumul
Cuvinte potrivite
Poemele luminii
Plumb
Cântare omului
Volumul în care a apărut ,,Tetament” a fost editat în
1916
1919
1927
1930
Poezia "Testament" de Tudor Arghezi este o artă poetică , deoarece
autorul prezintă concepte specifice artei picturale
autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii şi despre rolul artistului în societate
autorul folosește concepte cu specific religios
Titlul poeziei are o dublă accepţie:
În sens propriu (denotativ), cuvântul-titlu desemnează un act de vânzare-cumpărare.
În sens figurat (conotativ), cuvântul face trimitere la cele două mari părţi ale Bibliei: Vechiul Testament și Noul Testament.
În sens propriu (denotativ), cuvântul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care aceasta îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, în legatură cu transmiterea averii sale.
În sens figurat (conotativ), cuvântul face trimitere la cele două mari părţi ale Bibliei: Vechiul Testament și Noul Testament.
Astfel, creaţia argheziană devine o moştenire spirituală care este lăsată urmașilor-cititori sau creatori.
•Metafora "..." are un loc central în această artă poetică, fiind un element de recurenţă.
Carte
Lumina
Misterul
Textul poetic este conceput
ca un dialog între tată și fiu
ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moştenire "cartea", care desemnează opera literară
Lirismul este
subiectiv
obiectiv
Tema poeziei este
Moartea
Creația, arta poetică și ilustrează ideea că opera literară este rodul harului divin şi al trudei.
Iubirea
Poezia „Testament” se încadrează în Modernism prin
utilizarea sinesteziei, a corespondențelor, a sugestiei
figurile de stil inedite, prin motivele specifice (luna, codrul, stele), prin construcția riguroasă, ritm trohaic, rima încrucișată, măsura de 8 silabe)
estetica urâtului, prin valorificarea lirică a unor cuvinte și expresii pe care poezia tradițională nu le accepta, prin asocieri inedite de imagini și prin structură, fiind alcătuită din strofe de dimensiuni inegale
Estetica urâtului este reliefată în poezia „Testament” prin versurile:
,,Sunt câțiva morți în oraș, iubito,
Și-ncet, cadavrele se descompun...”
„Făcui din zdrențe muguri și coroane” și „Din bube, mucegaiuri și noroi, / Iscat-am frumuseți și prețuri noi”
,,Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.”
Textul poetic este structurat în ..... strofe cu număr inegal de versuri, cu metrica și ritmul variabile.
6
5
7
Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual, conține ideea moștenirii culturale:
,,Cobori în jos, luceafar blind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!”
"Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte / decât un nume adunat pe-o carte"
Cartea devine o etapă, o “treaptă” în desăvârşirea
iubirii
morții
cunoașterii
Cartea este
o creaţie elaborată cu trudă de poet, devine cartea de căpătâi a urmaşilor ("hrisovul vostru cel dintâi")şi are pentru generaţiile viitoare o valoare fundamentală, asemenea Bibliei, este un document al existenţei şi al suferinţei stămăşilor.
o scrisoare-testament către urmași
un volum
Evoluţie spirituală este sugerată prin
folosirea cuvântului divin
instrumentele enunţate de poet, sapă, brazdă, ilustrând munca fizică, prin care omenirea a progresat către o activitate intelectuală, condei, călimară
Limbajul poetic vine din
vorbirea bătrânilor, din limba populară, din"graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", metafora ce desemnează poezia ca meşteşug, ca trudă, şi nu ca inspiraţie divină. Poetul transformă aceşti termeni în"cuvinte potrivite", în obiect al poeziei, le dă valoare estetică şi o nouă semnificaţie.
inspirație, “Întinsă leneșă pe canapea,/Domniţa suferă în cartea mea”
Poezia este (în ,,Testament”)
„O carte pentru buzunar/ O carte mică, o cărticică”
o îmbinare armonioasă între har divin, inspiraţie, talent “slova de foc” şi efort, trudă poetică “slova făurită”: “Slova de foc și slova făurită/Împerecheate-n carte se mărită”.
,,Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete de apa
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.”
În versul “Robul a scris-o, Domnul o citeşte” este redată
Condiția poetului - artistul este un “rob”, un truditor al condeiului şi se afla în slujba cititorului, “Domnul”
Condiția țăranului român, rob al boierilor
Condiția cititorului
Prin cultivarea esteticii urâtului, prin puterea materială pe care o conferă cuvântului, dar şi prin abandonarea ideii de inspiraţie divină (poetul devine un născocitor, iar poezia presupune meşteşugul, truda creatorului), poezia “Testament” de Tudor Arghezi este
o elegie
o artă poetică modernă
un poem
