revolta împotriva condiției umane

lipsa de idealizare

obsesia culorilor, a unor instrumente și piese muzicale

năzuința spre absolut, ideea excaladării cerului

moarte

libertate

răzvrătirea ființei umane împotriva cerului

viață

muzică

pictura

sculptură

literatură

starea dominant este dezolanța

imaginația- calea spre adevăr

strigătul fără ecou în totul cosmic

afirmarea unui supraom care să stăpânească lumea

după al doilea război mondial

la sfârșitul sec. XIX

în timpul primului război mondial

la mijlocul sec. XX

râsul absurd

tematica de preferință citadină

orgia de sânge

respingerea unei lumi artificiale, mecanizate

E toamnă... metalic s-aud/ Gorniștii, în fund, la cazarmă.

Acolo-n ochi de pădure, / Lângă balta cea senină/ Și sub trestia cea lină/ Vom ședea în foi de mure.

...Și ce-ți pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?/ Adevărat vorbeam,/ Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,/ Că voi egalitate, dar nu pentru căței.

Dați-mi un trup, voi munților,/ mărilor/ dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia din plin!

Ce-ți pasă ție chip de lut

Sălbatica mea minune, care pleacă

Se coace veninul

Vă las moștenire superbul meu craniu

E-o noapte udă, grea, te-neci afară./ Prin ceață- obosite, roșii, fără zare, / Ard afumate triste felinare...

Eu stau pe țărm și-sufletul mi-e dus de-acasă./ S-a pierdut pe-o cărăruie-n nesfârșit și nu-și găsește drumul înapoi.

Nu-mi presimți tu nebunia când auzi/ cum murmură viața -n mine/ ca un izvor/ năvalnic într-o peșteră răsunătoare?

Un vânt de seară/ aprins sărută cerul la apus/ și-i scoate ruji de sânge pe obraji.