Percepțiile sunt prima sursă a cunoștințelor despre lumea înconjurătoare și cea interioară a omului.

Senzațiile interioreceptive apar prin intermediul receptorilor plasați în mușchi și tendoane, și ne informează despre poziția și deplasarea corpului în spațiu.

Senzațiile exterioreceptive apar datorită receptorilor plasați la exteriorul corpului, ele ne informează despre însușirile obiectelor din jurul nostru.

Unele senzații care din anumite cauze nu se pot dezvolta pot fi compensate prin altele.

Obiectele asupra cărora se orientează activitatea psihică în momentul perceperii reprezintă obiectul perceperii, iar cele din apropiere alcătuiesc fundalul perceperii.

Percepția obiectelor, fenomenelor, a situațiilor are loc și cu ajutorul senzațiilor.

Dependenta percepției de experiența individuală și vârsta subiectului, de bagajul de cunoștințe și orientarea generală a personalității se numește apercepție.

Percepția distanței, a volumului, reliefului, a formei și a poziției obiectelor în spațiu face parte din felul de percepție:

Greșelile condiționate chiar de legile perceperii, caracteristice tuturor oamenilor sau marei majorități se numesc iluzii ale perceperii?

Reprezentarea este o post-percepție.

Procesul cognitiv-senzorial de semnalizare a însușirilor concrete și caracteristice ale obiectelor și fenomenelor, în absența acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor se numește reprezentare.