Font size
WorksheetsConstitutia din 1923
Total questions: 10
Worksheet time: 8mins
Proiectul de constituţie elaborat după Marea Unire i a fost sancţionat de regele:
Ferdinand
Carol I
Mihai
Carol al II-lea
România era un stat naţional (a) , indivizibil și cu teritoriu nealienabil.
Conform Constituţiei din 1923 deţinea puterea legislativă:
Parlamentul
Consiliul Regal
Cancelaria regală
Adunarea Naţională
Dreptul la vot era universal, egal și direct, secret, dar doar pentru bărbaţii peste (a) de ani.
Constituția din 1923 legitima noile realități politice, economice și sociale de după (a) Război Mondial.
Constitutia din 1923 a fost apreciată drept una dintre cele mai ___________ legi fundamentale
din Europa vremii.
democratice
absolute
interesante
principale
Reprezentaţiunea naţionala [Parlamentul ] se împarte în _ Adunări.
(a)
Constituţia din 1923 prevedea că învăţământul ________ era gratuit şi obligatoriu.
primar
gimnazial
liceal
universitar
(a) are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale.
Guvernul exercita puterea:
executivă
legislativă
juridică
economică
