Scena II din ”O scrisoare pierdută”

În Scena II din ”O scrisoare pierdută”, Pristanda vorbește singur, exprimându-și gândurile și emoțiile într-un monolog interior. El reflectează asupra situației sale și își expune planurile și strategiile pentru a-și atinge obiectivele.

Pristanda se confruntă cu dileme morale și cu presiunea de a lua decizii dificile, ceea ce îl determină să se autoanalizeze și să își pună la îndoială propriile acțiuni. În ciuda incertitudinilor sale, Pristanda își arată determinarea de a-și atinge scopul, indiferent de obstacolele întâmpinate.

Monologul lui Pristanda dezvăluie latura sa vulnerabilă și umană, arătând că și el are temeri și îndoieli. Totuși, personajul își păstrează încrederea în sine și în abilitățile sale, demonstrând o puternică voință de a reuși în ciuda tuturor dificultăților.

Prin intermediul monologului lui Pristanda, spectatorii sunt invitați să pătrundă în profunzimea psihologică a personajului și să înțeleagă motivațiile sale. Această scenă oferă o perspectivă intimă asupra gândurilor și sentimentelor lui Pristanda, adăugând complexitate și profunzime caracterului său.

BRÂNZOVENESCU (scoțând o hârtie din buzunar) : Mă rog, iată ce se împarte acum prin târg, din partea lui d. Cațavencu... E tipărit, stimabile!

FARFURIDI (smulgându-i-o el) : Da, tipărit, dă-mi voie... (citește.) „Dăm ca pozitivă știrea cum că desigur candidatura amicului nostru politic d.Cațavencu, prezidentul grupului independent, este pusă la adăpost de orice loviri din partea administrației. Din contra, avem cuvinte puternice pentru a crede că atât bătrânul și venerabilul d. Trahanache, prezidentul Comitetului electoral, cât și junele și onorabilul nostru prefect, ar fi convinși în fine că în împrejurările prin care trece țara, județul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat independent ca amicul nostru d.Ca-ța-ven-cu... D. Cațavencu va lua cuvântul la întrunirea de deseară... Comitetul grupului independent." (vorbit.)... Aud?

ZOE, TIPĂTESCU, apoi GHIȚĂ PRISTANDA și TRAHANACHE

TIPĂTESCU (răpede Zoii) : De Zaharia nu avem teamă: știe tot, dar nu crede nimica... N-ai auzit?

ZOE: Fănică! Fănică! (Ghiță intră din dreapta) Ce-ai făcut, Ghiță? Ai fost la Cațavencu?

PRISTANDA: Am fost, coană Joițico... Se lasă greu, greu de tot: ori o mie de poli, ori deputăția...

TIPĂTESCU: Trebuie să punem mâna pe el. (hotărât) Du-te Ghiță, ia jandarmi... viu ori mort, trebuie să mi-l aduci la poliție, acuma într-un moment...

ZOE: Fănică!...

TIPĂTESCU: Du-te.

PRISTANDA: Ascult! (vrea să pornească spre fund, în momentul acesta intră Trahanache cu aerul triumfător.)

TRAHANACHE: L-am prins cu alta mai boacănă!

ZOE (începând să se jelească și căzându-i ca leșinată în brațe) : Nene! nene!

TRAHANACHE: Joițico! (către Tipătescu) A aflat?

TIPĂTESCU: Știe tot!

TRAHANACHE (îngrijind-o, după ce a pus-o cu ajutorul lui Pristanda pe fotoliu) : Bine, omule, nu ți-am zis să nu-i spui? o știam eu cât e de simțitoare! Iaca vezi! (toți o îngrijesc) Ei! ți-am spus că l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă... Ghiță, iute un pahar cu apă. (Ghiță iese în stânga)

TIPĂTESCU (bătând în palmele Zoii) : Care onorabil?

TRAHANACHE (același joc) : Ei, ai puțintică răbdare... Cațavencu, de...

TIPĂTESCU: Cu ce alta?

TRAHANACHE (bătând cu putere în palmele Joițichii) : Cu altă plastografie... Ce plastograf!

PRISTANDA (care a venit cu paharul cu apă) : Curat plastograf!