WorksheetsTest clasa 5 L.română
Total questions: 10
Worksheet time: 5mins
Prin situația de comunicare se înțelege?
un schimb de informaţii între un emiţător şi un receptor folosindu-se numai de cuvinte
timpul şi spaţiul în care se realizează un schimb de informaţii
orice împrejurare în care, cu ajutorul unui anumit cod, se cer sau se oferă informaţii conţinând gânduri, idei, sentimente, atitudini, opinii, stări sufleteşti etc.
transmiterea informaţiilor folosindu-se scrisoarea, telefonul, radioul etc.
Ideea principală este?
o propoziţie sau o frază care cuprinde informaţia esenţială dintr-un fragment
momentul în care acţiunea unei opere literare este foarte interesantă
acel moment al operei care constituie cauza unor acţiuni sau fapte ulterioare
o propoziţie sau o frază care oferă detalii despre timpul şi locul unor întâmplări
Planul simplu de idei este alcătuit din:
tema sau aspectul principal de viaţă desprins din textul respectiv
ideile principale și secundare corespunzătoare acestora
ideile principale aranjate în ordinea apariţiei lor în text
rezumatul operei literare
Strofa este:
potrivirea silabelor de la sfârşitul a două versuri
o grupare de mai multe versuri separată de restul textului prin spaţii mai mari
totalitatea ideilor exprimate într-o poezie
totalitatea versurilor dintr-o poezie
Naraţiunea este modul de expunere care presupune:
respectarea părţilor unei compuneri: introducere, cuprins şi încheiere
narator (povestitor), acţiune şi personaje
conversația dintre două personaje
momentul cel mai important din desfăşurarea întâmplărilor
Personajele literare pot fi reprezentate:
numai de oameni
de anumite plante
orice fel de animale
numai de fiinţe imaginare
de toate acestea
Personificarea este figura de stil care constă în:
evidențierea trăsăturilor unui personaj literar
enumerarea faptelor unui personaj
identificarea personajului sau a personajelor dintr-o operă literară
înzestrarea animalelor şi a obiectelor cu trăsături ale universului uman
Diftongul este:
o consoană şi o vocală alăturate rostite în silabe diferite
două consoane alăturate rostite în silabe diferite
două vocale alăturate rostite în silabe diferite
grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală rostite într-o silabă
Cuvintele „cofetărie” şi „dreptunghiular” sunt ambele despărţite corect în varianta:
cof-e-tă-ri-e; drept-un-ghiu-lar
co-fe-tă-rie; drept-unghi-u-lar
co-fe-tă-ri-e; drep-tun-ghiu-lar
co-fet-ă-ri-e; drept-un-ghi-u-lar
Bifați varianta în care se atestă doar părți de vorbire:
adjectiv, atribut, prepoziție, complement
substantiv, interjecție, subiect, conjuncție
predicat, verb, adverb, articol
numeral, pronume, adjectiv, substantiv
