wayground logo

Free Printable Worksheets

Font size

S
M
L
XL
Worksheets

GFCI 2

Total questions: 50

Worksheet time: 8hrs 31mins

Name
Class
Date
1.

Principalele atribute ale gestiunii ciclului de exploatare sunt:

a)

cuantificarea activelor circulante în investiții;

b)

cuantificarea investițiilor în active circulante;

c)

determinarea surselor de finanțare a ciclului de exploatare;

d)

determinarea surselor de finanțare a ciclului operațional;

e)

determinarea surselor de finanțare pentru întreprindere.

2.

În funcție de raportul stabilit între vânzări și nivelul activelor circulante, în literatura de specialitate sunt menționate următoarele politici de gestionare a ciclului de exploatare:

a)

politica agresivă;

b)

politica ofensivă;

c)

politica defensivă;

d)

politica intermediară;

e)

politica echilibrată.

3.

În funcție de raportul stabilit între vânzări și nivelul activelor circulante, în literatura de specialitate sunt menționate următoarele politici de gestionare a ciclului de exploatare:

a)

politica agresivă;

b)

politica pașnică;

c)

politica războinică;

d)

politica defensivă;

e)

politica intermediară.

4.

Politica agresivă de gestionare a ciclului de exploatare își propune realizarea cifrei de afaceri scontate:

a)

cu un nivel foarte mare al activelor circulante;

b)

cu un nivel minim al activelor circulante;

c)

cu credite comerciale cu durate îndelungate;

d)

cu credite bancare pe termen scurt, care trebuie frecvent reînnoite;

e)

cu credite bancare pe termen scurt, ce nu trebuie reînnoite.

5.

Riscurile care pot să apară în cazul politicii agresive de gestionare a ciclului de exploatare sunt:

a)

ruptura de stoc;

b)

lipsa de lichiditate;

c)

deteriorarea relațiilor cu fiscul;

d)

deteriorarea relațiilor cu clienții;

e)

stocuri foarte mari.

6.

Creditele bancare care finanțează activele circulante în cadrul politicii agresive de gestionare a ciclului de exploatare se caracterizează prin faptul că:

a)

nu trebuie frecvent reînnoite;

b)

trebuie frecvent reînnoite;

c)

au niveluri fluctuante ale ratelor dobânzii;

d)

nu au niveluri fluctuante ale ratelor dobânzii;

e)

costurile generate vor fi acoperite din vânzările realizate.

7.

Politica defensivă de gestionare a ciclului de exploatare își propune realizarea cifrei de afaceri scontate cu:

a)

stocuri ridicate;

b)

lichidități ridicate;

c)

stocuri minime;

d)

lichidități minime;

e)

credite comerciale cu durate îndelungate.

8.

Politica defensivă de gestionare a ciclului de exploatare își propune realizarea cifrei de afaceri scontate cu:

a)

stocuri și lichidități ridicate;

b)

stocuri minime și lichidități ridicate;

c)

stocuri minime și lichidități minime;

d)

stocuri ridicate și lichidități minime;

e)

credite comerciale cu durate îndelungate.

9.

În cazul politicii defensive de gestionare a ciclului de exploatare, finanțarea activelor circulante trebuie să se realizeze din surse permanente:

a)

necostisitoare;

b)

costisitoare;

c)

generatoare de risc financiar;

d)

care asigură o oarecare permanență a finanțării;

e)

care nu asigură o oarecare permanență a finanțării.

10.

Dimensiunea stocurilor este economică atunci când:

a)

asigură desfășurarea continuă a procesului productiv;

b)

asigură desfășurarea continuă a procesului de distribuție;

c)

asigură desfășurarea continuă a procesului productiv și a celui de distribuție;

d)

minimizează investițiile în active circulante;

e)

asigură desfășurarea continuă a procesului productiv și a celui de distribuție și minimizează investițiile în active circulante.

11.

Volumul stocurilor este dependent de factori precum:

a)

producția previzionată a se realiza;

b)

durata ciclului de producție;

c)

ritmicitatea aprovizionărilor;

d)

relația cu furnizorii;

e)

cererea pieței pentru produsele/serviciile oferite.

12.

Costurile aferente imobilizării capitalului în stocuri sunt grupate în:

a)

costuri de deținere (depozitare);

b)

costuri de aprovizionare;

c)

costuri de livrare;

d)

costuri aferente lipsei de stoc;

e)

costul unitar de cumpărare.

13.

Optimizarea stocurilor implică cunoașterea prealabilă a:

a)

cererii de produse si/sau servicii pe care intreprinderea trebuie sa o satisfaca;

b)

modalitatii de reinnoire continua a stocurilor care vor fi antrenate in ciclul de exploatare;

c)

modalitatii de reinnoire periodica a stocurilor care vor fi antrenate in ciclul de exploatare

d)

modalitatii de reinnoire, continua si periodica, a stocurilor care vor fi antrenate in ciclul de exploatare;

e)

nivelului cheltuielilor de aproviizionare si depozitare pe care le determina existenta stocurilor;

14.

Pentru determinarea stocului optim se pot folosi:

a)

modele ofensive;

b)

modele deterministe;

c)

modele defensive;

d)

modele stohastice ;

e)

niciunul dintre acestea.

15.

Modelele deterministe de stabilire a stocului optim sunt concepute în baza următoarelor ipoteze:

a)

cerere constantă de elemente de stoc;

b)

perioade fixe de aprovizionare;

c)

imposibilitatea apariției lipsei de stoc;

d)

constituirea unui stoc de siguranță;

e)

inutilitatea constituirii stocului de siguranță.

16.

Modelele stohastice de determinare a stocului optim sunt concepute în baza următoarelor ipoteze:

a)

aprovizionare la intervale egale;

b)

aprovizionare la intervale inegale;

c)

aprovizionare cu cantități variabile de elemente de stoc;

d)

aprovizionare cu cantități fixe de elemente de stoc;

e)

se exclude posibilitatea „rupturii" de stoc.

17.

Modelele stohastice de determinare a stocului optim sunt concepute în baza următoarelor ipoteze:

a)

aprovizionare la intervale inegale, cu cantități variabile de elemente de stoc și fără a exclude posibilitatea „rupturii” de stoc;

b)

aprovizionare la intervale egale, cu cantități variabile de elemente de stoc și fără a exclude posibilitatea „rupturii” de stoc;

c)

aprovizionare la intervale inegale, cu cantități fixe de elemente de stoc și fără a exclude posibilitatea „rupturii” de stoc;

d)

aprovizionare la intervale inegale, cu cantități variabile de elemente de stoc și fără posibilitatea „rupturii” de stoc;

e)

aprovizionare la intervale egale, cu cantități fixe de elemente de stoc și fără a exclude posibilitatea „rupturii” de stoc.

18.

Pentru determinarea stocului curent și stocului de siguranță se utilizează:

a)

modelele deterministe;

b)

modelele stohastice;

c)

modelele ofensive;

d)

modelele defensive;

e)

modelele echilibrate;

19.

Creditul comercial reprezintă:

a)

o investiție realizată de furnizori în ultima fază a ciclului de exploatare, care permite clienților să facă achiziții;

b)

o investiție realizată de clienți în ultima fază a ciclului de exploatare, care permite furnizorilor să facă achiziții;

c)

un împrumut, destinat finanțării ciclului de exploatare, acordat de vânzător cumpărătorului, al cărui cost este suportat de vânzător;

d)

un împrumut, destinat finanțării ciclului de exploatare, acordat de vânzător cumpărătorului, al cărui cost este suportat de cumpărător;

e)

un împrumut, destinat finanțării ciclului de exploatare, acordat de cumpărător vânzătorului, al cărui cost este suportat de vânzător.

20.

Factorii externi care condiționează mărimea și durata creditului comercial sunt:

a)

competitivitatea mediului de afaceri;

b)

vârsta și dimensiunea întreprinderii;

c)

gradul de integrare pe verticală;

d)

gradul de utilizare a capacității de producție;

e)

situația pieței financiare.

21.

Factorii interni care condiționează mărimea și durata creditului comercial sunt:

a)

competitivitatea mediului de afaceri;

b)

vârsta și dimensiunea întreprinderii;

c)

gradul de integrare pe verticală;

d)

gradul de utilizare a capacității de producție;

e)

marjele de profit și factorii de natură financiară.

22.

Efectele economice și financiare ale discount-ului, imediat perceptibile pentru întreprinderile care îl practică, sunt:

a)

încasarea anticipată a contravalorii vânzărilor;

b)

încasarea la scadență a contravalorii vânzărilor;

c)

posibila reducere a prețurilor de vânzare;

d)

diminuarea riscului de insolvabilitate a clienților la care se expune întreprinderea creditoare;

e)

creșterea costurilor de gestiune a creditelor comerciale.

23.

Gestiunea creditului comercial implică un cost, care are drept componente:

a)

costuri inițiale;

b)

costuri de gestiune operativă a creditului;

c)

costuri relative la capitalul investit în creditul comercial;

d)

costuri relative la întârzierile de plată;

e)

pierderi determinate de acordarea creditelor comerciale.

24.

Intervenția serviciului de control al creditului comercial se efectuează anterior derulării operațiunilor comerciale prin realizarea:

a)

studiului de oportunitate a creditului;

b)

analizei financiare;

c)

negocierii creditelor comerciale;

d)

negocierii cu băncile a creditelor bancare pe termen scurt;

e)

negocierii cu băncile a creditelor bancare pe termen lung.

25.

Fundamentarea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare se realizează cu ajutorul metodelor:

a)

analitice;

b)

sintetice;

c)

globale;

d)

parțiale;

e)

directe.

26.

Punctele de plecare în determinarea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare, corespunzător metodelor analitice bazate pe costurile exploatării, sunt reprezentate de:

a)

cheltuielile financiare;

b)

cheltuielile de exploatare;

c)

timpul între două reconstituiri succesive ale stocurilor de active circulante;

d)

unii coeficienți de corecție;

e)

timpul între două reconstituiri succesive ale profitului.

27.

Metodele sintetice presupun determinarea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare:

a)

lunar

b)

semestrial

c)

trimestrial

d)

anual

e)

ori de cate ori este nevoie

28.

Metodele analitice și sintetice de determinare a necesarului de finanțare a ciclului de exploatare au ca indicatori de fundamentare:

a)

costurile fixe;

b)

costurile variabile;

c)

costurile exploatării;

d)

cifra de afaceri previzionată;

e)

profitul previzionat.

29.

Potrivit metodei sintetice bazate pe costurile exploatării, necesarul anual de finanțare a ciclului de exploatare se calculează în funcție de:

a)

producția fizică previzionată în bugetul de producție;

b)

costul unitar antecalculat;

c)

costul unitar post calculat;

d)

durata de rotație a activelor circulante;

e)

producția marfă previzionată.

30.

Trezoreria netă este:

a)

excedentul de disponibilități derivat din activitatea desfășurată de întreprindere într-un exercițiu financiar;

b)

diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment;

c)

excedentul de disponibilități rezultat din evoluția curentă a operațiunilor de încasări și plăți dintr-un exercițiu financiar;

d)

diferența dintre activele de trezorerie și pasivele de trezorerie;

e)

suma dintre activele de trezorerie și pasivele de trezorerie.

31.

Activele de trezorerie reprezintă elemente precum:

a)

acțiuni deținute la entități afiliate;

b)

dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt;

c)

obligațiuni emise și răscumpărate;

d)

efecte de plată;

e)

efecte de încasat.

32.

Activele de trezorerie reprezintă elemente precum:

a)

obligațiuni;

b)

efecte remise spre scontare;

c)

cecuri de încasat;

d)

acreditive;

e)

avansuri de trezorerie.

33.

Conturile curente la bănci sunt:

a)

active de trezorerie;

b)

pasive de trezorerie;

c)

trezoreria netă;

d)

necesar de fond de rulment;

e)

profit sau pierdere.

34.

Pasivele de trezorerie sunt reprezentate de:

a)

credite bancare pe termen lung;

b)

credite bancare pe termen scurt;

c)

efecte remise spre scontare;

d)

credite externe guvernamentale;

e)

dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt.

35.

Pasivele de trezorerie sunt reprezentate de:

a)

credite externe garantate de stat;

b)

credite externe garantate de bănci;

c)

credite de la trezoreria statului;

d)

credite interne garantate de stat;

e)

credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență.

36.

Obiectivele gestiunii trezoreriei sunt:

a)

creșterea operativității încasării creanțelor, în orice condiții;

b)

creșterea operativității încasării creanțelor, fără a afecta relațiile cu clienții;

c)

eșalonarea efectuării plăților la scadență, cu respectarea obligațiilor asumate;

d)

asigurarea unui sold pozitiv de trezorerie;

e)

asigurarea unui sold zero de trezorerie.

37.

În cadrul întreprinderilor de mari dimensiuni, activitățile specifice funcției de trezorerie se grupează în următoarele servicii:

a)

back office;

b)

big office;

c)

small office;

d)

front office;

e)

middle office.

38.

Serviciul însărcinat cu fundamentarea și punerea în aplicare a strategiilor gestiunii de trezorerie este:

a)

back office;

b)

big office;

c)

small office;

d)

front office;

e)

middle office.

39.

Negocierile cu piața monetară și gestionarea soldului pozitiv sau negativ de trezorerie sunt activități care:

a)

reprezintă doar sarcini ale trezorierului;

b)

solicită implicarea responsabilului financiar;

c)

nu solicită implicarea responsabilului financiar;

d)

se înscriu în politica generală a întreprinderii;

e)

nu se înscriu în politica generală a întreprinderii.

40.

Rolul fundamental în previzionarea nevoilor de trezorerie îl are:

a)

managerul

b)

responsabilul financiar;

c)

directorul financiar;

d)

trezorierul;

e)

contabilul

41.

Trezorierul are rol fundamental în:

a)

negocierea celor mai bune condiții de creditare;

b)

selectarea celei mai avantajoase combinații de credite pe termen scurt;

c)

modificarea termenelor de plată a datoriilor către furnizori și a încasărilor creanțelor comerciale, fără a afecta relațiile cu aceștia;

d)

stabilirea modului de plasare a excedentului de trezorerie;

e)

acoperirea deficitului de trezorerie.

42.

Instrumentele utilizate în planificarea financiară a întreprinderii sunt:

a)

planul financiar;

b)

bugetul financiar;

c)

bugetul de trezorerie;

d)

planul de trezorerie.

e)

bugetul de casă;

43.

Previziunile de trezorerie se pot realiza în bugete:

a)

săptămânale;

b)

trimestriale;

c)

anuale.

d)

lunare;

e)

semestriale;

44.

Intrările de trezorerie sub forma încasărilor din afara exploatării din bugetul de trezorerie sunt următoarele:

a)

vânzarea acțiunilor și obligațiunilor;

b)

lichidarea unor depozite bănești;

c)

emisiunea de obligațiuni;

d)

achiziționarea de imobilizări;

e)

dividende plătite.

45.

Ieșirile de trezorerie sub forma plăților pentru activități din afara exploatării din bugetul de trezorerie sunt următoarele:

a)

achiziții de materii prime și materiale;

b)

plăți pentru operațiuni de leasing financiar;

c)

emisiunea de obligațiuni;

d)

achiziționarea de imobilizări;

e)

dividende plătite.

46.

Într-un buget echilibrat, soldul final de trezorerie trebuie să fie:

a)

pozitiv;

b)

negativ

c)

cât mai aproape de zero;

d)

pozitiv și în creștere;

e)

negativ și în scădere.

47.

Optimul de trezorerie se înregistrează atunci când soldul final de trezorerie este:

a)

pozitiv

b)

negativ

c)

cât mai aproape de zero;

d)

pozitiv și în creștere;

e)

negativ și în scădere.

48.

Cele mai frecvente oportunități de plasament al excedentului de trezorerie sunt:

a)

rambursarea imediată a datoriilor comerciale către furnizori, pentru a beneficia de facilități de preț;

b)

efectuarea unor dezinvestiții;

c)

achiziționarea de materii prime, în condițiile anticipării creșterii prețului acestora;

d)

achiziționarea de materii prime, în condițiile anticipării scăderii prețului acestora;

e)

emisiunea de acțiuni și obligațiuni, respectiv plasamente financiare pe termen mediu și lung.

49.

Intervalul de timp dintre livrare și încasare, de care se ține seama în elaborarea planului zilnic de încasări și plăți, este alcătuit din:

a)

durata transportului până la beneficiar;

b)

durata recepției și emiterii documentelor de plată;

c)

durata aferentă pauzei de masă a angajaților;

d)

timpul necesar depunerii la bancă a instrumentului de plată de către client;

e)

timpul necesar depunerii la bancă a instrumentului de plată de către furnizor.

50.

Plățile superioare previziunilor și încasările inferioare previziunilor se consideră că:

a)

erodează trezoreria;

b)

amplifică trezoreria;

c)

nu influențează trezoreria;

d)

ameliorează trezoreria;

e)

îmbogățește trezoreria.