
Semnele de puntuație
Presentation
•
Other
•
4th Grade
•
Hard
Madalina necula
FREE Resource
4 Slides • 0 Questions
1
​
2
Primul semn pe care l-am întâlnit în călătoria mea, m-a surprins cât de vorbăreț era. Stătea liniștit la sfârșit de propoziție și spunea tuturor că acolo este hotarul cu noua comunicare.
- Eu sunt aici dintotdeauna, zicea. Fără mine comunicarea ar fi nesfârșită și nu ar avea înțeles.Când nu știu ceva, mă duc la fratele meu mai mare, care mă ajută să pun întrebări. Iar când nici el nu știe, îl așteptăm pe fratele mijlociu care tot timpul se miră că nu înțelegem, strigă după ceilalți, dă porunci sau ordine fiecare ce are de făcut, ne îndeamnă să ne facem datoria, apoi ne urează ,,spor la treabă!”
Subject | Subject
3
S-a uitat la mine nelămurit și tocmai când eram gata să-l întreb dacă pot face o scurtă pauză în vorbire, mi-a zis că asta nu e treaba lui.
- Cu pauzele scurte se ocupă altcineva. Vecina mea, cea lunguiață și jucăușă. E purtată peste tot de cuvântul strigat. Nici nu apucă bine termenii unei enumerări să se așeze în rând, că ea face ordine și îi separă. Însă nu are curaj să stea înaintea lui Și niciodată. De aceea o primesc doar Iar sau Dar să stea în față.
L-am întrebat dacă știe cum ajung acasă și m-a lămurit pe dată:
- Vezi gardianul de la intrarea în enumerare? După ce treci de el și depășești toți termenii enumerării, mai găsești unul asemănător care indică drumul spre vorbirea directă.
Subject | Subject
4
De acolo drumul e simplu. O să te ajute doamna aceea subțire si mai înaltă decât cratima. Să nu te sperii! Nu e o persoană rea, doar că nu lasă pe nimeni să vorbească până nu o așează pe dumneaei înainte.
I-am mulțumit micului prieten pentru indicații și am pornit grăbit spre voi să vă spun povestea.
Subject | Subject
​
Show answer
Auto Play
Slide 1 / 4
SLIDE
Similar Resources on Wayground
4 questions
School in UK: Timetable
Presentation
•
5th Grade
3 questions
737
Presentation
•
4th Grade
5 questions
Caracterizarea preotului Trandafir
Presentation
•
3rd Grade
7 questions
Recapitulare: Calculatorul și componentele sale
Presentation
•
5th Grade
5 questions
Substantivul limba română
Presentation
•
4th Grade
6 questions
Animale domestice și hrana lor
Presentation
•
KG
7 questions
May or Might
Presentation
•
4th Grade
Popular Resources on Wayground
21 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
6th Grade
20 questions
Parts of Speech
Quiz
•
5th Grade
16 questions
Subject & Predicate
Quiz
•
5th Grade
25 questions
Multiplication Facts
Quiz
•
5th Grade
12 questions
Map Skills
Quiz
•
3rd Grade
22 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
5th Grade
15 questions
Rounding Decimals
Quiz
•
5th Grade
20 questions
Brand Labels
Quiz
•
5th - 12th Grade
Discover more resources for Other
20 questions
Inferences
Quiz
•
4th Grade
20 questions
Decimal Place Value
Quiz
•
4th - 6th Grade
20 questions
Multiplication and Division Facts
Quiz
•
4th Grade
18 questions
Prime and Composite numbers
Quiz
•
4th Grade
15 questions
Subject/Verb agreement
Quiz
•
4th Grade
21 questions
Multiplication Facts
Quiz
•
4th Grade
15 questions
Factors and Multiples
Quiz
•
4th Grade
10 questions
Multiplication Facts
Quiz
•
4th Grade