Mihail Sadoveanu - Baltagul

MIHAIL

SADOVEANU

1880 - 1961

Mihail Sadoveanu s-a născut în

5 noiembrie 1880, la Pașcani ca fiu
al avocatului Alexandru Sadoveanu
și

al

Profirei

Ursachi.

Urmează

gimnaziul la Fălticeni, iar apoi Liceul
Național din iași.
În 1904 se stabilește la București, se
căsătorește cu Ecaterina Balu și va
avea unsprezece copii. În același an
are loc debutul editorial cu patru
volume deodată (Povestiri, Șoimii,
Dureri înăbușite și Crâșma lui Moș
Precu), motiv pentru care Nicolae
Iorga

va

numi

anul

1904,

”Anul

Sadoveanu”.
Colaborează la revista Sămănătorul,
dar se va simți mai apropiat spiritului
Vieții

românești.

Este

o

vreme

director al Teatrului Național din Iași.
În

1921

devine

membru

al

Academiei Române. Moare în 1961.

Peisaj din Pașcani, localitatea în care s-a născut Mihail Sadoveanu

Pasionat

pescar

și

vânător,

Sadoveanu valorifică tema naturii care
este evocată într-o dublă ipostază. Ea
are

valoare

estetică,

dar

este

și

umanizată,

căpătând

statutul

unui

personaj simbolic al operei.

Casa memorială Sadoveanu

Târgu Neamț

Portret Sadoveanu la 18 ani

Casa memorială Sadoveanu Fălticeni

Casa a fost construită de Mihail Kogălniceanu în 1842, cu meșteri

aduși din Italia. Ani la rând, pe aici s-au perindat diverși proprietari. În anul
1918, Mihail Sadoveanu și fratele sau, Vasile, devin prorietarii vilei. Până în
anul 1936, când se va muta la București, Sadoveanu va scrie în această
casă 35 de cărți, perioada ieșeana fiind cea mai fertilă din viața sa.

Opera

Publica aproape 100 de volume intre care:

Șoimii (1904)
Povestiri (1904)
Dureri înăbușite (1904)
Crâșma lui moș Precu (1904)
Floare ofilita (1905)
Apa mortilor (1911)
Neamul Soimarestilor (1915)
Tara de dincolo de negura (1926)
Hanu-Ancutei (1928)
Imparatia apelor (1928)
Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929)
Baltagul (1930)
Creanga de aur (1933)
Locul unde nu s-a intamplat nimic (1933)
Fratii Jderi (1935-1943)
Nada Florilor (1951), etc.

Sadoveanu către Iancu Drăgănescu, (Fălticeni, 1909)

Cartea nu-i lucru rău. Pentru mine a fost

mângâierea vieții. M-am însoțit cu ea și cu pustia
și am ajuns la liniște și înțelepciune.

Romanul Baltagul a fost

scris în numai 17 zile și publicat
în noiembrie 1930, când Mihail
Sadoveanu împlinea 50 ani.

Tema

romanului

o

reprezintă

lumea

arhaică

a

satului

românesc,

sufletul

țăranului moldovean ca păstrător
al

tradițiilor

șial

specificului

național, cu un mod propriu de a
gândi, a simți și a reacționa în
fața

problemelor

cruciale

ale

vieții.

Geneza romanului

Romanul este inspirat din baladele populare Salga (setea de împlinire a

actului justițiar, de înfăptuire a dreptății ce domină toate faptele eroinei), Dolca
(ideea profundei legături a omului cu animalul credincios) și Miorița spre deosebire
de care ”accentul narațiunii cade nu pe resemnare, pe împăcare cu destinul, ci pe
efortul omenesc depus pentru a face ca dreptatea să triumfe” (Ov. Crohmălniceanu)

Spațiul acțiunii este mioritic, cuprins între munții și văile Tarcăului

și regiunea Dornelor; numele satului Lipanilor, Măgura, este fictiv, dar
celelalte toponime aparțin geografiei reale: Piatra-Neamț, Călugărenii,
Fărcașa, Borca, Sabasa, Suha, etc.

Timpul evenimentelor nu este precizat cu exactitate. Lipan moare

toamna (pe la Sâmedru = Sf. Dumitru) și este găsit primăvara, când Gheorghiță
va fi gata să îi ia locul, reîncepând un ciclu. Natura revine la viață, iar numele
fiului este identic cu numele tainic al tatălui său, sugerând continuitatea și
ritmicitatea vieții omului cu acea a naturii.

Titlul
Cuvântul baltag poate veni de la grecescul labrys, care înseamnă secure cu
două tăișuri dar și labirint. Cele două tăișuri sunt viață și moarte, mascului și
feminin, cer și pământ. În roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de
drumul șerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soțului.

În structura demersului epic al romanului se pot distinge trei

părți.

Prima

parte

(cap.

I-VII)

înfățișează

tensiunea

așteptării,

determinată de întârzierea nejustificată a lui Nechifor Lipan, partea a II-a
(cap. VIII-XII) cuprinde istorisirea călătoriei în căutarea soțului, iar ultima
parte (cap. XIII – XVI) stă sub semnul actului justițiar.

Vitoria Lipan este o figură

reprezentativă de erou popular și
întrunește calitățile fundamentale
ale omului simplu de la țară, în
care

se

înscriu

cultul

pentru

adevăr

șidreptate,

respectarea

legilor strămoșești și a datinilor.

"Cine spune multe stie putine“.
"Toate pe lumea asta inseamna ceva“.
"Nimeni nu poate sari peste umbra lui“.
"Minte ta e in carti si in slove. Mai bine
ar fi sa fie la tine in cap!“

Vitoria Lipan, Baltagul

După ce își visează soțul trecând
călare

peste

oapă

neagră

cu

spatele

întors

spre

ea

șivede

cocoșul întors cu secera cozii spre
casă, vitoria Lipan are convingerea
interioară

că

lui

Nichifor

is-a

întâmplat ceva rău.
Încercând să găsească răspuns la
semnele rău prevestitoare, Vitoria
se duce la preotul Dănilă cerându-i
sfatul

și

la

baba

Maranda,

vrăjitoarea satului. Ea se roagă și
ține

”post

negru

douăsprezece

vineri în șir”. Se roagă la icoana
Sfintei Ana la mănăstire la Bistrița,
lasă și pune ordine în gospodărie.
Pe Minodora o lasă cu zestrea la
mănăstirea

Văratecului

la

călugărița

Melania,

sora

mamei

Vitoriei.

Mănăstirea

Văratec

La plecarea din Măgura Tarcăului, starea de liniște sau de frământare a

naturii concordă cu oscilațiile sufletești ale eroinei. După ce poposește la Bicaz, la
hangiul Donea, apoi la Călugăreni, la cârciumarul David de la care află că Nichifor
” a plecat la drum asupra nopții” ajunge la Fărcașa, la moș Pricop, fierarul unde
este oprită de vânul rece să rămână peste noapte. La Borca, participă la o
cumetrie, iar la Cruci, la o nuntă.

Munții Tarcăului

Cum s-a apropiat de Dorna ”a simțit un vânt călduț”. Aici află că bărbatul

ei a cumpărat o turmă de oi, după care a pornit, pe drumul cunoscut, să coboare la
iernat.

De la Dorna, pornește a doua etapă a drumului: se îndreaptă spre

Păltiniș, Broșteni apoi Borca, de unde turma a părăsit apa Bistriței ajungând la
Sabasa. În acest loc află cu mirare că între Sabasa și Suha nu mai ajunseseră trei
ciobani, ci numai doi.

Drumul spre Sabasa

Drumul spre Crucea Talienilor

Crucea Talienilor,

locul unde a fost ucis

Nichifor Lipan

Suha

În roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul șerpuit pe

care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soțului. Eroina parcurge un drum
labirintic dinspre viață spre moarte al soțului, călăuzită parcă de un glas
nelămurit. Este drumul adevărului, al nevoii de împlinire a ”rânduielilor” pentru
liniștea sufletului celui ucis și al înfăptuirii justiției. Labirintul cu drumurile sale
șerpuite reprezintă curgerea continuă a vieții spre moarte. Vitoria parcurge nu
doar un drum geografic, ci și unul spiritual de purificare și totodată de acceptare
și împăcare cu ideea morți. La rândul său, Gheorghiță străbate un drum inițiatic
care-l maturizează pregătindu-l pentru înfăptuirea actului justițiar.

Biserica Sabasa veche

Obiecte vechi din Sabasa

La

nivelul

tradiției,

Sadoveanu

oglindește

universul spiritual al muntencei cu mentalitatea specifică
locului: ea crede în superstiții, în semne, în vise, în
descântece,

în

ritualuri,

dar

crede

deopotrivă

șiîn

rugăciuni, posturi, slujbe, principalul sfătuitor al ei fiind
preotul satului. Călătoria Vitoriei este un pretext pentru
autor de a prezenta monografic momentele fundamentale
ale vieții omului, cristalizate în datini fixate de veacuri:
cumetrie, nuntă, praznic, înmormântare.

Gheorghiță, al cărui nume înseamnă ”Victoriosul” (ca și al părintelui său), după

ce a parcurs un proces inițiatic, în drumul maturizării sale intră în atribuțiile lui Nichifor,
ciclul existențial urmându-și cursul implacabil.

În cele din urmă, femeia cu conștiința împlinită că și-a făcut datoria față de

soțul ucis se reintegrează în ritmurile existenței obișnuite, semn că viața merge înainte.

Dreptatea fiind împlinită, viața reintră în normal, iar Vitoria, împreună cu copii,

se întoarce în Măgura Tarcăului „ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat” .

MIHAIL SADOVEANU

Portret realizat de

Corneliu Baba

Realizator

Profesor,

Martie 2009