Microeconomie

În funcţie de nivelul teoretic şi articularea logicii ideilor şi concepţiilor economice se pot delimita următoarele etape ale evoluţiei gândirii economice:

• a. etapa gândirii economice din antichitate;

• b. etapa gândirii economice din evul mediu;

• c. etapa preştiinţifică;

• d. etapa gândirii economice din epoca contemporană;

• e. etapa ştiinţifică.

Cine este autorul lucrării „Avuţia naţiunilor - cercetare asupra naturii şi cauzelor ei” (1776)?

• a. David Ricardo;

• b. Francois Quesnay;

• c. fiziocraţii;

• d. Adam Smith;

• e. Antoine de Montchréstien.

Analiza, ca metodă de cercetare a vieţii economice, presupune:

• a. elaborarea unor concluzii cu caracter general, printr-un proces de asamblare, reconstituire sau reconstrucţie logică a părţilor constitutive ale întregului;

• b. analiza fenomenelor şi proceselor economice de la cele mai simple la cele mai complexe, în evoluţia lor firească în timp şi spaţiu, cu toate elementele concrete care le individualizează;

• c. divizarea, descompunerea mentală sau fizică a fenomenului cercetat în părţile sale constitutive, examinarea separată a fiecăreia şi dezvăluirea trăsăturilor esenţiale;

• d. eliminarea a ceea ce este neesenţial, irelevant şi întâmplător şi desprinderea a ceea ce este esenţial, general şi relevant pentru caracterizarea unui fenomen sau proces, sub formă de concepte, principii, teorii şi legi economice;

• e. mutarea, transferul unei însuşiri, a unor însuşiri sau a tuturor însuşirilor unui obiect al cunoaşterii la un alt obiect care este supus cercetării.

În rândul trăsăturilor comune legilor economice se înscriu:

• a. legile economice au un mod specific de acţiune;

• b. legăturile cu caracter de lege se manifestă numai ca tendinţă, regulă şi în medie;

• c. legea întruchipează o legătură esenţială dintre fenomenele şi procesele ce se desfăşoară în natură şi societate sau însăşi esenţa acestor fenomene şi procese;

• d. legile economice îşi modifică forma şi conţinutul mai repede, în perioade mai scurte de timp, decât legile naturii;

• e. legea constituie o legătură, o relaţie necesară şi nu întâmplătoare.

Principalul semn distinctiv între activităţile de ordin practic şi cele de ordin teoretic îl reprezintă:

• a. tipul de responsabilitate rezultată

• b. tipul de energie consumată;

• c. caracterul relativ limitat al resurselor;

• d. legile economice;

• e. modul de asigurare a consumului.

Din punct de vedere al sursei de provenienţă, resursele se împart în:

• a. resurse regenerabile;

• b. resurse neregenerabile;

• c. resurse primare;

• d. resurse recuperabile;

• e. resurse derivate.

În funcţie de modul de asigurare a bunurilor consumate se disting:

• a. consum final;

• b. consum de mărfuri;

• c. consum intermediar;

• d. consum de factori de producţie;

• e. autoconsum.

Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă trăsături ale trebuinţelor umane?

• a. sunt limitate ca număr;

• b. sunt nelimitate în capacitate;

• c. sunt multiple şi diverse;

• d. nu sunt concurente;

• e. nu sunt complementare.

Acea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activităţi poartă numele de:

• a. economie de schimb;

• b. economie naturală;

• c. economie de piaţă;

• d. economie centralizată;

• e. sistem economic.

Sistemul ideal (teoretic) al economiei libere de piaţă (de tip capitalist), se caracterizează prin

• a. proprietatea publică reprezintă baza sistemului;

• b. statul nu este prezent în activitatea economică ca orice alt agent economic;

• c. intervenţia administrativă, în viaţa unităţilor economice, a statului şi a altor centre de presiune (monopoluri, sindicate etc.);

• d. pe baza dreptului de proprietate, sacru şi inviolabil, subiecţii acestuia au deplina libertate de a se angaja în acţiuni economice (legale) pe care le consideră oportune în conformitate cu interesul propriu;

• e. relaţiile economice dintre operatorii economici îmbracă forma tranzacţiilor de piaţă, bilaterale, libere şi directe, în care fiecare, ghidat de interesul personal, particular, îşi alege în mod liber partenerii de tranzacţii economice, pe criterii de raţionalitate economică.