Analiza textului poetic, clasa a XII-a

“Ce-mi mai lipseşte mie să ştiu că nu mă mint?

Să cred ce spune cartea cu scoarţe de argint?

Amestecat cu ceaţă şi tăvălit în stele,

Să cred că viaţa trece şi dincolo de ele?

Să mi se pară clipa de azi nemărginită,

Ostrov pierdut, cu luntrea legată de-o răchită

Încovoiată-n soare şi adormită-n undă?

Să cred că nu se-neacă şi-n veci nu se scufundă,

Şi că din ţărm, plutită pe-o dâră de lumină,

Ar duce pân` la tine, -ntr-o insulă vecină?

Că un sobor de îngeri m-ar aştepta, din lume,

Să-mi ia din luntre vâsla şi-n stuf să mi-o îndrume?

Eu, ridicat în luntrea tăcerii, în picioare,

Smerit, plecat din umeri şi piept, la cingătoare

Cu cheile de-acasă, cu cheia de la poartă,

Ţi le voi da în grije, mâhnit, cu mâna moartă (…)

S-a prăbuşit vecia. Pe marginile gropii,

În bâlciul de morminte, rămân să plângă plopii…”

 

(Tudor Arghezi – Psalmistul)

 1. Numeşte câte un sinonim pentru următoarele cuvinte: ostrov, undă, sobor şi smerit.

• țărm, val, întâlnire, umil

• insulă, val, adunare modest

• golf, tunet, consfătuire, supus

2. Construieşte un enunţ în care să integrezi o expresie / locuţiune care să conţină cuvântul umăr

3. Explică rolul punctelor de suspensie din ultimul vers.

• Punctele de suspensie marchează o pauză și finalul poeziei.

• Punctele de suspensie arată că eul liric și-a întrerupt meditația.

• Punctele de suspensie reprezintă un semn de ortografie.

• Punctele de suspensie marchează o pauză afectivă, susținând nota gravă a reflecției poetului.

“Ce-mi mai lipseşte mie să ştiu că nu mă mint?

Să cred ce spune cartea cu scoarţe de argint?

Amestecat cu ceaţă şi tăvălit în stele,

Să cred că viaţa trece şi dincolo de ele?

Să mi se pară clipa de azi nemărginită,

Ostrov pierdut, cu luntrea legată de-o răchită

Încovoiată-n soare şi adormită-n undă?

Să cred că nu se-neacă şi-n veci nu se scufundă,

Şi că din ţărm, plutită pe-o dâră de lumină,

Ar duce pân` la tine, -ntr-o insulă vecină?

Că un sobor de îngeri m-ar aştepta, din lume,

Să-mi ia din luntre vâsla şi-n stuf să mi-o îndrume?

Eu, ridicat în luntrea tăcerii, în picioare,

Smerit, plecat din umeri şi piept, la cingătoare

Cu cheile de-acasă, cu cheia de la poartă,

Ţi le voi da în grije, mâhnit, cu mâna moartă (…)

S-a prăbuşit vecia. Pe marginile gropii,

În bâlciul de morminte, rămân să plângă plopii…”

 

(Tudor Arghezi – Psalmistul)

 4.Menționează o temă și două motive literare prezente în poezie.

• Temă: condiția umană

  Motive literare: cartea sacră și speranța

• Temă: cunoașterea

  Motive literare: florile, îndoiala

• Temă: credința

  Motive literare: cerul și luntrea

• Temă: relația ființei umane cu divinitatea

  Motive literare: cheile și plopii

5,Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul citat.

• Titlul arată că eul liric apare în ipostaza regelui evreu David, autorul psalmilor biblici.

• Titlul creează un orizont de așteptare cititorului, care înțelege că poezia este un psalm.

• Titlul este nominal și are rolul de a prefigura tema poeziei și o ipostază a eului liric, care, plin de îndoieli, resemnat, poartă un dialog imaginar cu divinitatea, căreia îi lasă în pază ”cheile” vieții și cunoașterii sale pline de suferință. Poetul nu înalță un imn de laudă lui Dumnezeu ca-n psalmii biblici, ci doar își exprimă deznădejdea.

“Ce-mi mai lipseşte mie să ştiu că nu mă mint?

Să cred ce spune cartea cu scoarţe de argint?

Amestecat cu ceaţă şi tăvălit în stele,

Să cred că viaţa trece şi dincolo de ele?

Să mi se pară clipa de azi nemărginită,

Ostrov pierdut, cu luntrea legată de-o răchită

Încovoiată-n soare şi adormită-n undă?

Să cred că nu se-neacă şi-n veci nu se scufundă,

Şi că din ţărm, plutită pe-o dâră de lumină,

Ar duce pân` la tine, -ntr-o insulă vecină?

Că un sobor de îngeri m-ar aştepta, din lume,

Să-mi ia din luntre vâsla şi-n stuf să mi-o îndrume?

Eu, ridicat în luntrea tăcerii, în picioare,

Smerit, plecat din umeri şi piept, la cingătoare

Cu cheile de-acasă, cu cheia de la poartă,

Ţi le voi da în grije, mâhnit, cu mâna moartă (…)

S-a prăbuşit vecia. Pe marginile gropii,

În bâlciul de morminte, rămân să plângă plopii…”

 6. Indică două elemente care confirmă încadrarea poeziei în modernism