NEW
Font size
S
M
L
XL
WorksheetsLOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE - noțiuni introductive
Total questions: 30
Worksheet time: 15mins
Name
Class
Date
1.
1. Principalele forme logice sunt:
a)
a. noțiunea, argumentul și premisa;
b)
b. propoziția, inferența și teza;
c)
c. noțiunea, propoziția și raționamentul;
d)
d. inferența, premisa și concluzia.
2.
2. Forma logică ce reflectă la nivelul gândirii clase (categorii) de obiecte este:
a)
a. propoziția;
b)
b. noțiunea;
c)
c. inferența;
d)
d. argumentul.
3.
3. Propozițiile care exprimă cunoștințe sau informații diverse reprezintă:
a)
a. propoziții cognitive;
b)
b. propoziții interogative;
c)
c. judecăți de valoare;
d)
d. exclusiv premise ale unei inferențe.
4.
4. Corespondența dintre enunțul unei propoziții și faptul real descris de aceasta determină:
a)
a. funcția propoziției în frază;
b)
b. funcția propoziției în cadrul unui raționament;
c)
c. caracterul de lege logică al acesteia;
d)
d. valoarea de adevăr a propoziției.
5.
5. Validitatea reprezintă o caracteristică:
a)
a. a propozițiilor cognitive;
b)
b. a tuturor inferențelor;
c)
c. exclusiv a inferențelor inductive;
d)
d. exclusiv a inferențelor deductive.
6.
6. Criteriul după care propozițiile se clasifică în propoziții de observație și propoziții teoretice este:
a)
a. valoarea de adevăr;
b)
b. modul în care poate fi stabilită valoarea de adevăr;
c)
c. corespondența cu faptele reale;
d)
d. rolul pe care îl au într-o inferență.
7.
7. O propoziție poate fi considerată propoziție de observație numai dacă:
a)
a. valoarea ei de adevăr poate fi stabilită prin simpla inspectare a faptului real
b)
descris de aceasta;
c)
b. enunțul său corespunde faptului real descris;
d)
c. exprimă legi universale;
e)
d. este adevărată.
8.
8. Propoziția „Suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180o ”:
a)
a. nu este o propoziție adevărată;
b)
b. nu este o propoziție de observație;
c)
c. nu este o propoziție teoretică;
d)
d. nu este o propoziție cognitivă;
9.
9. O propoziție cognitivă:
a)
a. nu exprimă o informație;
b)
b. exprimă o întrebare;
c)
c. poate avea o anumită valoare de adevăr;
d)
d. nu poate fi o propoziție de observație.
10.
10. Un argument deductiv valid cu premise false:
a)
a. poate conduce uneori și la o concluzie adevărată;
b)
b. nu poate conduce la o concluzie falsă;
c)
c. conduce întotdeauna la o concluzie falsă;
d)
d. nu poate conduce la o concluzie adevărată.
11.
11. Argumentele inductive:
a)
a. se caracterizează prin corectitudine logică;
b)
b. se caracterizează prin forță sau tărie inductivă;
c)
c. pot avea validitate inductivă;
d)
d. nu pot produce niciodată concluzii adevărate.
12.
12. Dacă printr-o inferență deductivă cu premise adevărate se obține o concluzie falsă, atunci inferența respectivă este:
a)
a. nevalidă;
b)
b. validă;
c)
c. corectă din punct de vedere logic;
d)
d. b și c.
13.
13. Indicatorii logici ai argumentării sunt:
a)
a. premisele și concluzia;
b)
b. teza și argumentele;
c)
c. expresii tipice prin care se pun în evidență premisele și concluzia unei inferențe;
d)
d. expresii tipice prin care se indică validitatea unei inferențe.
14.
14. Pentru a obține în mod cert o concluzie adevărată este necesar să fie respectate:
a)
a. exclusiv condițiile de validitate;
b)
b. concomitent condiția materială (adevărul premiselor) și condiția formală (validitatea inferenței);
c)
c. concomitent condiția formală (adevărul premiselor) și condiția materială (validitatea inferenței);
d)
d. condițiile cu privire la adevărul premiselor.
15.
15. Fie următoarea argumentare: A este B, pentru că C este B şi A este C. Se poate susţine că:
a)
a. teza argumentării este reprezentată de propoziţia “C este B”;
b)
b. indicatorul de concluzie este “pentru că”;
c)
c. “A este B” reprezintă teza argumentări, iar “pentru că” reprezintă indicatorul de premisă;
d)
d. niciuna dintre variantele de mai sus nu este corectă.
16.
16. Nu este adevărat că inducţia completă:
a)
a. produce concluzii probabile;
b)
b.produce concluzii adevărate;
c)
c. se comportă asemenea unui argument deductiv valid; d. b şi c.
17.
17. Afirmaţia falsă despre inducţia incompletă este:
a)
a. fiecare element al clasei este examinat;
b)
b. concluzia are un caracter amplificator ȋn raport cu premisele;
c)
c. este o modalitate de raţionament ipotetic;
d)
d. concluzia are un caracter probabil ȋn raport cu premisele.
18.
18. Criteriul după care raţionamentele deductive se ȋmpart ȋn mediate şi imediate este:
a)
a. gradul de probabilitate al concluziei ȋn raport cu premisele;
b)
b. numărul cazurilor examinate;
c)
c. corectitudinea logică;
d)
d. numărul premiselor.
19.
19. O condiţie pe care trebuie să o ȋndeplinească un grup de propoziţii pentru a fi un raţionament este:
a)
a. să aibă şi indicatori de premisă şi indicatori de concluzie;
b)
b. să aibă exact două premise;
c)
c. să conţină termeni abstracţi;
d)
d. să aibă drept concluzie o propoziţie ce este consecinţa necesară sau suficientă a premiselor.
20.
20. Nu se poate spune despre argumentare că:
a)
a. este un proces de demonstrare a unei idei;
b)
b. este formată dintr-unul sau mai multe raţionamente;
c)
c. este construită dintr-o singură propoziţie;
d)
d. variantele a şi b.
21.
21. Argumentarea amplă este formată din:
a)
a. o premisă şi mai multe concluzii;
b)
b. mai multe premise şi o concluzie;
c)
c. două premise şi o concluzie; d. cel puţin două raţionamente.
22.
22. Inferenţa inductivă slabă este cea ȋn care:
a)
a. concluzia are un grad scăzut de probabilitate;
b)
b. sunt examinate doar o parte din cazurile posibile;
c)
c. concluzia este la fel de generală ca premisele;
d)
d. premisele sunt mai generale decȃt concluzia.
23.
23. Criteriul după care raţionamentele inductive se ȋmpart ȋn complete şi incomplete este:
a)
a. gradul de probabilitate al concluziei ȋn raport cu premisele;
b)
b. numărul cazurilor examinate;
c)
c. corectitudinea logică;
d)
d. numărul premiselor.
24.
24. Inducţia incompletă reprezintă:
a)
a. o trecere de la general la particular;
b)
b. o trecere de la premise adevărate la concluzii adevărate;
c)
c. o particularizare prin transferul informaţiilor despre anumite cazuri cercetate spre toate cazurile existente.
d)
d. o generalizare prin extinderea informaţiilor despre anumite cazuri cercetate la toate cazurile existente.
25.
25. Inferenţa „A şi B sunt de tip C. A şi B sunt de tip D. Prin urmare, toate cele de tip D sunt şi de tip C.” reprezintă un exemplu de:
a)
a. inferență deductivă validă;
b)
b. inferență deductivă imediată;
c)
c. inducție completă;
d)
d. inducție incompletă.
26.
26. În funcţie de corectitudinea logică raţionamentele deductive pot fi:
a)
a. mediate și imediate;
b)
b. valide si nevalide;
c)
c. corecte şi valide;
d)
d. silogisme şi paralogisme.
27.
27. Raţionamentul inductiv complet este:
a)
a. o generalizare într-o clasă infinită de obiecte;
b)
b. o inferenţă prin care se examinează toate cazurile existente;
c)
c. o trecere de la examinarea tuturor cazurile existente la examinarea unei părţi dintre acestea;
d)
d. o particularizare într-o clasă finită de obiecte.
28.
28. Raţionamentul Dacă unii S sunt P, atunci toţi S sunt P este un exemplu de:
a)
a. inducţie completă;
b)
b. conversiune;
c)
c. inducţie incompletă;
d)
d. deducţie validă.
29.
29. Raţionamentul deductiv prin care concluzia se obţine din cel puţin două premise este:
a)
a. imediat;
b)
b. valid;
c)
c. incomplet;
d)
d. mediat.
30.
30. Din argumentare nu fac parte:
a)
a. indicatorii argumentării;
b)
b. regulile argumentării;
c)
c. temeiurile;
d)
d. teza.
Reset
