WorksheetsÎntrebări despre Grădini Antice
Total questions: 55
Worksheet time: 36mins
Grădinile din perioada antichităţii se caracterizează prin:
stil liber peisager;
stil geometric;
stil mixt.
Grădinile din antichitate au avut la început scop:
utilitar;
estetic;
de agrement.
Principalele caracteristici ale grădinilor mesopotamieme şi persane antice sunt:
traseul geometric; caracter exuberant;
vegetatia cu talie pitică; traseul geometric; volierele cu păsări mecanice;
abundenţă de plante exotice; lucrări hidraulice, irigaţii.
În mileniul II î.Hr., în Mesopotamia, pe lângă palatele regale existau:
grădini pentru festivaluri şi banchete;
mari curţi interioare în care erau plantaţi arbori;
grădini în stil peisager.
Grădinile suspendate din Babilon au fost proiectate şi realizate în:
perioada Antică;
perioada Renaşterii;
perioada Barocului.
Grădinile Persiei antice erau:
un spaţiu rectangular, înconjurat cu ziduri, împărţit pe liniile mediane de două canale însoţite de alei;
un spaţiu neîmprejmuit cu ziduri şi cu vegetaţie dispusă în stil peisager;
un spaţiu rectangular, la mijloc cu un chioşc sau fântână.
În Egiptul antic se disting următoarele tipuri de grădini:
tip patio; de trandafiri; grădinile în stil peisager; sacre;
secretă; regală sau imperială; tip patio; grădini de legume;
utilitară; sacră; de agrement-privată; regală sau imperială, pe lângă palatele faraonilor.
Cele mai importante informaţii referitoare la grădinile Egiptului Antic au provenit din:
biografia lui Alexandu cel Mare scrisă de Quintus Curtis Rufus;
picturile murale descoperite în morminte;
legende şi mituri transmise verbal.
Cele mai importante trăsături ale grădinelor din Egiptul Antic sunt:
forma rectangulară, închisă între ziduri, teren plan cu compartimentare geometrică;
apa sub formă de bazine sau canale, dispunerea ordonată a vegetaţiei şi a elementelor construite;
plantaţii etajate din curmali, vegetaţia dispusă liber, vegetaţia tăiată după arta topiară.
În Egiptul antic se cultivau foarte multe plante ornamentale, foarte preţuite atât în viaţa cotidiană, cât şi în cea religioasă, printre care amintim:
floarea soarelui, cireş, vişin, viţă de vie;
lotus, nuferi, crizanteme, crocus;
maci, narcise, papirus, sicomor.
Grecii antici au introdus în amenajarea grădinilor:
plantele floricole şi jocurile de apă;
grotele artificiale;
speciile de arbori şi băncile.
Primul tratat de grădinărit, cunoscut sub numele de Geoponica (arta de a lucra pământul), a fost realizat de:
greci;
romani;
persani.
Grădinile ornamentale ale Romei Antice au fost puternic influenţate de:
arta grădinilor Greciei Antice
arta grădinilor franceze
arta grădinilor germane
Romanii utilizau în grădni:
numai specii de plante din flora spontană autohtonă
atât specii de plante din flora spontană autohtonă, cât şi aduse din diferite ţări ale imperiului
numai specii de plante aduse din diferite ţări ale imperiului
Grădinile romane cuprindeau:
numai specii de arbori şi statui
fântâni cu jocuri de apă, bazine
statuile, coloane, bănci
Romanii au preluat conceptul de „casă în casă” de la:
egipteni
mesopotamieni
greci
Cele mai cunoscute grădini ale lumii antice sunt:
grădinile de la Versailles, grădinile de la Villa Lante
grădinile suspendate din Babilon
grădinile lui Hadrian de la Tivoli
Cele mai cunoscute grădini din perioada Evului Mediu erau:
grădinile Bizanţului
grădinile arabe din Spania
grădinile romane
Grădina medievală cuprindea:
chioşcuri şi pergole acoperite cu plante
o volieră, o grădină de trandafiri
numai bănci şi plante floricole
În Evul Mediu, grădinile Bizanţului erau de tipul:
grădini imperiale
grădini private
grădini publice
Cele mai cunoscute grădini arabe din Spania Evului Mediu sunt:
grădinile Boboli, grădinile de la Villa d’Este
grădinile din Cordoba
grădinile din Granada (Alhambra şi Generalife)
Grădinile Alhambrei din Granada sunt renumite pentru:
îmbinarea artistică a apei şi vegetaţiei cu cadrul arhitectural
frumuseţea liniilor şi decoraţiunilor specifice islamice
vegetatia predominant arboricolă şi lipsa speciilor floricole
Curtea mirţilor (Patio de Comares) din grădinile Alhambrei:
leagă longitudinal două portice opuse ale palatului
a fost realizată în perioada Antică
are ca piesă principală un bazin mare, alungit, situat axial
Grădinile Palatului Generalife:
erau dispuse pe opt terase, perfect adaptate reliefului terenului
aveau aproximativ 0,50 hectare
erau amenajate în stil liber peisager
Grădinile palatului Alcazar din Sevilia au fost construite de către:
egipteni
mauri
greci
În Italia, germenii Renaşterii au apărut încă din sec. XIV, însă în general, perioada Renaşterii este considerată cea a secolelor:
XVI - XVIII
XV - XVI
XVI – XVII
Renaşterea este un fenomen european ale cărui trăsături caracteristice s-au definit pentru prima dată în:
Italia
Anglia
Franţa
Arhitectul florentin Leon Battista Alberti a preconizat noi principii de compoziţii pentru grădina renascentistă italiană, cum ar fi:
grădina este separată de casă; vegetaţia este amplasată în stil liber peisager;
grădina şi casa trebuie să formeze o unitate; grădina este o tranziţie către casă;
prezenţa în grădină a pieselor de artă topiară.
Cele mai cunoscute grădini italiene renascentiste sunt:
grădinile Villa Medici din Fiesole;
grădinile Villa d’Este din Tivoli;
grădinile de la Versailles, grădinile din Cordoba.
Villa d’Este din Tivoli se distinge prin:
stilul peisager în care este realizată;
bogăţia apelor, arta şi fantezia cu care apa este folosită pretutindeni;
iconografia grădinii, special concepută pentru celebrarea puterii şi virtuţiilor cardinalului d’Este.
Cele mai cunoscute grădini franceze renascentiste sunt:
grădinile Villa d’Este din Tivoli;
grădinile Villandry;
grădinile Tuileries.
Grădinile Tuileries care au fost aproape distruse în 1588, datorită războaielor interne, au fost refăcute de:
regina Marie de Medici;
regele Henri IV;
regele François I.
Grădina ornamentală (knot garden) a fost o trăsătură importantă a:
Renaşterii în Anglia;
Renaşterii în Germania;
Barocului în Anglia.
În Anglia, printre cele mai frumoase grădini din timpul dominiei reginei Elisabeta I au fost:
grădinile castelului Kenilworth;
grădinile de la Theobalds;
grădinile Tuileries.
Caracteristicile grădinii baroce sunt:
ornamentare bogată, spaţialitate şi caracter grandios, dinamismul formelor;
perspective focalizate pe pe elemente de interes exterior, spectaculozitatea formelor apei;
vegetaţie simplă, redusă, axa longitudinală şi axele transversale au aceeaşi importanţă, jocuri de apă simple.
Dintre cele mai renumite grădini baroce italiene amintim:
Villa Lante, grădinile Nonsuch, grădinile Chelsea, grădinile Villandry;
Villa Doria Pamphili, Villa Aldobrandini;
grădinile Boboli, Villa Gamberaia.
Grădina barocă de la Villa Doria Pamphili:
era divizată în trei părţi geometrice regulate, cu o amplă compoziţie planimetrică;
avea vegetaţie simplă, redusă, jocuri de apă simple;
avea teatru de apă, fântâni şi statui, un lac de formă regulată cu o insulă.
Grădina de la Villa Garzoni de la Collodi:
este independentă de locuinţă;
relevă o spectacularitate barocă ajunsă la apogeu;
este tipic renascentistă.
Grădina de la Villa Gamberaia se caracterizează prin următoarele aspecte:
vegetatia este reprezentată de specii floricole dispuse în stil liber, peisager
compoziţia principală se desfăşoară longitudinal, între două axe paralele
parter de apă alcătuit din patru bazine alungite, care formează o frumoasă perspectivă
Isola Bella:
reprezintă o extravaganţă barocă, o grădină arhitecturală
cuprinde zece terase îmbrăcate în vegetaţie ce amintesc grădinile suspendate din Babilon
este o amenajare în stil renascentist
Cel mai renumit parc francez caracteristic perioadei baroce este:
Villa d’Este din Tivoli
grădinile Boboli
parcul Versailles
Le Nôtre a realizat următoarele parcuri monumentale franceze:
Chantilly, Boboli
Vaux-le-Vicomte
Versailles, Chantilly
Le Nôtre , figură proeminentă între peisagiştii “regelui Soare”:
a dus la apogeu grădina franceză, printr-o mare ştiinţă şi abilitate de a modela spaţiile şi de a “pune în scenă” perspectivele
a imaginat compoziţii arhitecturale la o scară fără precedent
a proiectat grădinile Boboli din Florenţa
Principalele contribuţii ale lui Le Nôtre în arta grădinilor sunt:
stabilirea unor mari proporţii ale compoziţiei de ansamblu şi ale perspectivei dominante
întroducerea mobilierului, a grotelor şi a statuilor în amenajarea grădinilor
ordonarea grădinii după norme arhitecturale, în care sunt cuprinse atât modelarea terenului, cât şi mari volume vegetale constituite din mase de arbori
O trăsătură a planului baroc francez, evidenţiată de reţeaua geometrică de circulaţie, este:
axa scurtă
tridentul
aleia îngustă
În planul baroc francez, tridentul reprezintă:
trei direcţii radiale, simetrice de sosire a drumurilor şi de focalizare a vederilor către avan-curtea palatului, cea centrală făcând parte din axă
mai mult de trei direcţii radiale, simetrice care pornesc din faţa palatului
trei direcţii radiale, asimetrice de sosire a drumurilor
În barocul francez, simetria faţă de axe se realizează prin:
identitatea perfectă a elementelor care compun o anumită scenă
echilibrarea unor amenajări diferite, când acestea nu sunt cuprinse în acelaşi câmp vizual
aleile şi vederile orientate din toate direcţiile către peisaj
Parcul Versailles a fost conceput:
în stil liber, peisager
după două mari axe perpendiculare având
după numeroase axe
cele mai renumite grădini baroce din rusia sunt
boboli
Versailles
st Petersburg
Grădinile de la St. Petersburg din Rusia au fost realizate în stil baroc după modelul grădinilor de la:
Versailles
boboli
Villa d este bivolii
Constituirea grădinilor chinezeşti a fost făcută după cerinţele armoniei celor şapte elemente:
a. pământ, cer, piatră, apă, clădiri, alee, plante;
b. metal, apă, pietre, om, plante, lemn, sticlă
c. plante, pământ, sticlă, metal, lemn, aer, munte.
Grădinile chinezeşti se caracterizează prin:
a. alei sinuase, pagode, galerii de trecere între pavilioane şi chioşcuri;
. suprafeţe întinse şi neîmprejmuite, jocuri de apă zgomotoase, poduri ridicate în semicerc;
c. ziduri cu porţi ornamentale, ape liniştite şi întinse, poduri ridicate în semicerc.
Grădinile japoneze se caracterizează prin:
a. geometrism, vegetaţie predominant floricolă, apa liniştită, roci, statui, grote, alei drepte;
b. stil peisager liber, prezenţa potecilor şi a compoziţiilor de roci, apa liniştită,
c. lanterne de piatră, ansambluri decorative de coloane de lemn, plante cu frunze persistente.
În grădinile japoneze munţii au un rol foarte important, ei pot fi reprezentaţi prin:
grote
pământ
roci
Compoziţia grădinilor japoneze reflectă:
a. evoluţia gândirii occidentale asupra artei grădinilor;
b. evoluţia gândirii religioase, filozofice şi artistice în societatea japoneză de-a lungul timpului;
c. esenţa naturii şi a modului intern de operare a legilor naturii.
