Aptitudinile

Aptitudinile

Dobândire de noi cunoștințe

Definiția aptitudinilor

Explicarea definiției

Aptitudinile sunt însușiri de care dispune individul și care îl ajută să obțină performanțe ridicate în diferite domenii de activitate.

Tipologii ale aptitudinilor

clasificare

Teorii ale inteligenței

• Teoria genetică

• Teoria factorială

• Teoria inteligențelor multiple

Teoria genetică

– a fost propusă de Jean Piaget în urma studiilor făcute pe gândirea copiilor în rezolvarea de probleme.

– se referă la inteligență ca survenind în urma a patru etape de dezvoltare a proceselor intelectuale logice: I. stadiul senzorio-motor; II. stadiul preoperațional; III. stadiul operațiilor concrete; IV. stadiul operațiilor formale.

– se axează pe explicarea genezei (nașterii) și evoluției proceselor cognitive.

Teoria factorială

– sau bifactorială, a fost propusă de Charles Spearman și are la baza doi factori: factorul g (aptitudine generală) care se regăsește în fiecare sarcină și factorul s (aptitudine specifică) care se schimba în funcție de aceasta.

– Louis Leon Thurstone, dezvoltând teoria lui Spearman, a identificat 7 factori ca fiind elemente de bază ale inteligenței: înțelegere verbală, fluență verbală, aptitudine numerică, sptitudini spațiale, rapiditatea percepției, memoria și raționament inductiv și deductiv.

Teoria intelogențelor multiple

– teoria lui Howard Gardner despre cele 7 tipuri de inteligență este asemănătoare cu cea factorială.

– cele 7 tipuri de inteligență sunt:

1. Inteligența lingvistică

2. Inteligența logico-matematică

3. Inteligența spațială

4. Inteligența muzicală

5. Inteligența corporal-kinestezică

6. Inteligența interpersonală

7. Inteligența intrapersonală

Povestea lui Alan Turing

”Alan Turing, un matematician celebru, obișnuia să meargă zilnic cu bicicleta de acasă până la universitate și înapoi. Din când în când, lanțul de la bicicletă sărea și asta îl oprea din drum, ba chiar îl făcea să întârzie uneori. În timp, Turing a observat că lanțul părea să sară la intervale regulate, mai precis după un anumit număr de rotații ale roții dințate din față a lanțului. El a dedus că acest număr este un multiplu par al numărului de dinți aflați pe roata din față a lanțului, numărul de verigi ale lanțului și numărul de dinți de pe roata din spate. Bazându-se pe aceste calcule, Turing a ajuns la concluzia că lanțul sărea ori de câte ori o anumită verigă a sa ajungea pe un dinte mai tocit al roții dințate. A identificat apoi acel dinte, l-a reparat și n-a mai avut deloc probleme cu lanțul de la bicicletă.

Povestea lui Alan Turing

• Inteligență teoretică

• Inteligență practică

Mulțumesc pentru atenție!