capcane drept civil 3

În cazul sublocațiunii:

• dacă bunul este mobil, aceasta nu este permisă decât cu acordul scris al locatorului;

• interdicţia de a o încheia nu include şi interdicţia de a ceda locațiunea,

• aceasta nu poate avea ca obiect, în niciun caz, o parte din bunul dat in locatiune.

Answer explanation

Răspuns grila 1: a)

Răspunsul de la lit. a) este corect, în cazul sublocațiunii de bunuri mobile fiind necesar

acordul scris al locatorului. De asemenea, este necesar acordul scris al locatorului inclusiv

în cazul cesiunii locațiunii. A se vedea art. 1.805 teza a II-a C. civ. ATENȚIE! În materia

contractului de închiriere a locuințelor există o dispoziție asemănătoare, în sensul că este

necesar acordul scris al locatorului pentru subînchirierea sau cedarea locațiunii de către

locatar (chiriaş). A se vedea art. 1.833 C. civ.

Răspunsul de la lit. b) este greşit. Interdicţia de a încheia o sublocațiune o include şi

pe aceea de a ceda locațiunea. A nu se confunda cu interdicţia de a ceda locațiunea, care nu include interdicţia de a încheia o sublocațiune. A se vedea art. 1.806 C. civ. În cazul

sublocațiunii, locatorul are prerogative mai extinse, în sensul că poate exercita direct

acțiunea pentru plata chiriei împotriva sublocatarului, până la concurența chiriei datorate de acesta locatarului inițial, putând să îl oblige chiar la executarea celorlalte obligații

asumate prin contractul de sublocațiune. În plus, locatarul inițial rămâne, de asemenea,

obligat față de locator, considerându-se că, pe lângă contractul de locațiune iniţial, care se

menţine, s-a încheiat un nou contract de locațiune între locatarul iniţial şi un tert, care a

devenit sublocatar. A se vedea art. 1.807 C. civ. În cazul cesiunii locațiunii însă, are loc

înlocuirea locatarului inițial, prevăzut în contract, cu un tert, aşa încât drepturile şi

obligațiile locatarului inițial se transferă noului locatar, fiind aplicabile, în mod

corespunzător, dispozițiile referitoare la cesiunea contractului. A se vedea art. 1.808

C. civ.

Răspunsul de la lit. c) este greşit. Sublocațiunea poate fi încheiată cu privire la întregul

bun sau doar la o parte din acesta. A se vedea art. 1.805 C. civ.

În caz de violenţă, cel al cărui consimțământ este viciat are dreptul:

• de a pretinde anularea contractului şi daune-interese;

• de a solicita reducerea prestației sale cu valoarea daunelor-interese care i se cuvin;

• de a cere adaptarea contractului.

Answer explanation

Răspuns grila 2: a) şi b)

Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte. În caz de violenta, cel al cărui

consimțământ a fost viciat are dreptul să solicite anularea contractului, precum şi daune-

interese. In cazul viciului de consimțământ al violenţei, cel cu consimţământul viciat mai

poate cere menținerea contractului şi reducerea prestației sale cu valoarea daunelor-

interese la care ar fi îndreptățit. Aceeaşi posibilitate o are şi cel al cărui consimţământ a

Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece adaptarea contractului nu poate fi solicitată

decât în cazul viciilor de consimțământ ale erorii şi leziunii. A se vedea art. 1.213 şi art. 1.222 alin (3)C. civ.Pentru remediile avute la îndemână în cazul vicierii consimțământului, a se vedea explicațiile de la grila 165 din Sectiunea Drept civil

Tranzacția constatată prin hotărâre judecătorească:

• poate fi desfiinţată şi prin acţiunea în reziliere;

• poate fi atacată şi cu acțiune în declararea simulaţiei;

• poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie

  obiectul neînțelegerii părţilor.

Answer explanation

Răspuns grila 3: a) şi b)

poate fi atacată prin acţiune în reziliere sau rezoluțiune, precum şi prin acţiune in nulitate,

Răspunsul de la lit. a) este corect. Tranzacția constatată prin hotărâre judecătorească

ca orice alt contract. A se vedea art. 2.278 alin. (1) teza 1 C. civ.

mai poate fi atacată cu acțiune revocatorie sau cu acțiune în declararea simulației, potrivit

Răspunsul de la lit. b) este corect. Tranzacția constată prin hotărâre judecătoreasc

art. 2.278 alin. (1) teza finală C. civ. ATENȚIE! Hotărârea prin care se constată a

tranzacţie nu are autoritate de lucru judecat în sensul art. 430 C. pr. civ., deoarece prin

aceasta doar se ia act de învoiala părților, nesolutționându-se o chestiune litigioasă prin

judecată. Mai mult decât atât, tranzacția poate fi afectată de aceleaşi cauze de nulitate

orice alt contract. A se vedea art. 2.273 alin. (1) C. civ.

Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece Codul civil exclude expres posibilitatea

anulării tranzacţiei pentru eroare de drept referitoare la chestiuni care constituie obiectul

neînțelegerii părților sau pentru leziune. A se vedea art. 2.273 alin. (2) C. civ. Pentru

situațiile când tranzacția este nulă vs. cazurile când tranzacția este anulabilă, a se vedea

explicațiile de la grila 221 din Secţiunea Drept civil.

Oferta de a contracta:

• este irevocabilă şi în situația în care autorul ei se obligă expres să o mențină un

  anumit termen;

• irevocabilă devine întotdeauna caducă în caz de deces sau incapacitate a

  ofertantului;

• poate fi retrasă, dacă retragerea ajunge la destinatar anterior sau concomitent cu oferta.

Answer explanation

Răspuns grila 4: a) şi c)

Răspunsul de la lit. a) este corect. Oferta de a contracta este considerată irevocabilă

atunci când autorul ei se obligă expres să o mențină un anumit termen. A se vedea

art. 1.191 alin. (1) C. civ.

Răspunsul de la lit. c) este corect, oferta putând fi retrasă, dacă retragerea ajunge la

destinatar anterior sau concomitent cu oferta. A se vedea art. 1.199 C. civ. Pentru distincţia

dintre retragerea ofertei şi retractarea ofertei (care este posibilă şi în cazul ofertei

irevocabile), a se vedea explicațiile de la grila 162 din Secțiunea Drept civil.

Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece oferta irevocabilă nu devine caducă

întotdeauna când intervine decesul sau incapacitatea ofertantului, ci numai atunci când

natura afacerii sau împrejurările o impun. A se vedea art. 1.195 alin. (2) C. civ.

In ceea ce priveşte clauza de inalienabilitate:

• caracterul său determinant la încheierea contractului cu titlu gratuit este prezumat, până la proba contrarie;

• in cazul încălcării ei de către dobânditor, înstrăinătorul este îndreptățit să ceară

  anularea contractului în care s-a prevăzut clauza de inalienabilitate;

• dobânditorul poate fi autorizat de către instanţă să dispună de bun dacă interesul care a

  justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes

  superior o impune.

Answer explanation

Răspuns grila 5: c)

Răspunsul de la lit. c) este corect. Potrivit art. 627 alin. (2) C. civ., dobânditorul

bunului asupra căruia operează clauza de inalienabilitate poate fi autorizat de catre instan

să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a

dispărut sau dacă un interes superior o impune.

Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece legea nu instituie o astfel de prezumţie în

sensul că clauza de inalienabilitate ar avea caracter determinant, în cazul contractelor cu

titlu gratuit. Dimpotrivă, Codul civil prevede o prezumţie relativa a caracterului

determinant al clauzei de inalienabilitate doar în ceea ce priveşte contractele cu titlu

oneros, statuând că, în contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezum

până la proba contrară. A se vedea art. 627 alin. (3) teza finala C. civ.

Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece, deşi, în cazul încălcării clauzei de

inalienabilitate de către dobânditor, înstrăinătorul poate cere anularea contractului, acesta poate cere doar anularea contractului prin care bunul a fost înstrăinat cu nerespectarea

clauzei de inalienabilitate, iar nu a contractului prin care s-a prevăzut clauza de

inalienabilitate. A se vedea art. 629 alin. (2) C. civ. Despre distincții asemanatoare cu

privire la clauza de inalienabilitate,

Sectiunea Drept civil.

Obligația de a repara prejudiciul cauzat prin vătămarea corporală gravă a unei

persoane:

• este o obligație legală supusă legii în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite

  (delictului civil);

• este o obligație legală supusă legii în vigoare la data cauzării prejudiciului;

• nu se stinge chiar dacă, până la data producerii prejudiciului, fapta săvârşită este

  dezincriminată, nemaiavând nicio relevanță penală sau contravențională.

Answer explanation

Răspuns grila 6: a) și c)

a se vedea explicațiile de la grilele 126-128 din

Răspunsul de la lit. a) este corect. Obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin

tamarea corporală gravă a unei persoane se înscrie în sfera răspunderii civile delictuale.

rispunderii civile delictuale este cea în vigoare la momentul comiterii faptei ilicite, astfel

Aşa cum am arătat şi în explicațiile de la grila 10 din Secțiunea Drept civil, legea aplicabilá

cum rezultă din art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii

287/2009 privind Codul civil.

Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece aplicarea legii mai favorabile se regăseşte

grava a unei persoane se poate înscrie şi în sfera dreptului penal, atât timp cât aceasta va fi

doar în materie penală şi contravențională,

tratată pe tărâmul răspunderii civile delictuale din materie civilă, nu ne vom raporta la legea

civilă mai favorabilă", ci la legea în vigoare de la data comiterii faptei ilicite.

, nu şi în materie civilă. Deşi vătămarea corporală

Răspunsul de la lit. b) este greșit, fiind relevantă în stabilirea legii aplicabile data când

a fost săvârşită fapta, iar nu momentul când a început să se producă prejudiciul.

Creditorul poate introduce o acţiune revocatorie:

• dacă debitorul renunță la repararea pecuniară a unui prejudiciu moral;

• în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască

  prejudiciul ce rezultă din actul atacat;

• numai dacă creanța este certă şi exigibilă la data introducerii acţiunii.

Answer explanation

Răspuns grila 7: b)

Răspunsul de la lit. b) este corect. Termenul de introducere a acţiunii revocatorii este

un termen de prescripție de un an, care curge de la data când creditorul a cunoscut sau

trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. A se vedea art. 1.564 C. civ.

Răspunsul de la lit. a) este greşit. Creditorul nu poate introduce o acţiune revocatorie

(pauliană) pentru a împiedica debitorul să renunţe la repararea pecuniară a unui prejudiciu

moral, deoarece nu este îndeplinită condiţia ca, prin aceasta, debitorul să îşi creeze sau să

işi mărească starea de insolvabilitate. Ca urmare a suferirii unui prejudiciu moral, sunt

afectate drepturi nepatrimoniale ale debitorului, care poate alege dacă dorește ca

prejudiciul moral suferit să fie acoperit prin echivalent (sume de bani), dar, dacă renunţă

la exercitarea unei astfel de acţiuni, nici nu îşi creează şi nici nu îşi măreşte starea de

insolvabilitate, din moment ce prejudiciul a vizat doar drepturi nepatrimoniale. A se vedea

art. 1.562 alin. (1) teza finală C. civ.

Răspunsul de la lit. c) este greşit. În cazul acţiunii revocatorii, spre deosebire de

acțiunea oblică, creanţa este suficient să fie certă la data introducerii acțiunii, nefiind

solicitată condiţia exigibilității. A se vedea art. 1.563 C. civ. Pentru diferitele tipuri de

acțiuni civile şi distincțiile dintre acestea, a se vedea explicațiile de la grila 102 din

Secțiunea Drept civil.

8. Prin promisiunea de vânzare încheiată prin înscris sub semnătură privată, în data

de 01.02.2019, Primus se angajează către Secundus că va vinde acestuia din urmă,

până cel târziu la data de 31.07.2019, bunul imobil, constând din construcție și teren

în suprafaţă de 1.000 mp, situat în Bucureşti, str. Institutului, nr. 1, bun asupra căruia

are un drept de coproprietate, în cotă de ½, alături de fratele său Tertius. Având în

vedere neexecutarea obligației de către Primus, în data de 01.08.2019, Secundus

introduce o acţiune prin care solicită pronunţarea unei hotărâri care să țină loc de

contract de vânzare cu privire la întregul bun. În acest caz instanța:

• nu va putea respinge acțiunea motivat de faptul că promisiunea de vânzare nu a

  fost încheiată în formă autentică;

• va admite in parte actiunea, in limita cotei de coproprietate a proprietarului prominent;

• va respinge actiunea, motivat de faptul că promisiunea de vânzare nu poate fi

  executată în natură sub forma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care sa fina

  loc de contract de vânzare pentru întregul bun, în lipsa acordului tuturor

  coproprietarilor.

Answer explanation

Răspuns grila 8: a) și c)

Răspunsul de la lit. a) este corect. Promisiunea de vânzare nu este necesar a fi

incheiată în formă autentică. Aşa cum am arătat în explicaţiile de la grila 176 din Secţiunea

M. Of. nr. 365 din 17.05.2017, că: în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 1.279

Drept civil, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin dec. nr. 23/2017, publicată în alin. (3) teza întâi şi art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, nu este obligatorie forma autentica

la incheierea promisiunii de vânzare a unui bun imobil, în vederea pronunțării unei hotărâri

care să țină loc de act autentic".

Răspunsul de la lit. c) este corect. Promisiunea de vânzare nu poate fi executată în

natură sub forma pronunțării unei hotărâri judecătoreşti care să țină loc de contract de

vânzare pentru întregul bun, în lipsa acordului tuturor coproprietarilor. În acest sens a

statuat şi ICCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii - conform Legii

nr. 304/2004, prin dec. nr. 12/2015 (publicată în M. Of. nr. 678 din 07.09.2015),

arătându-se că,,,în situația în care promitentul-vânzător a promis vânzarea întregului

imobil, deşi nu are calitatea de proprietar exclusiv al acestuia, promisiunea de vânzare

nu poate fi executată în natură sub forma pronunțării unei hotărâri judecătoreşti

să țină loc de contract de vânzare pentru întregul bun, în lipsa acordului celorlalți

coproprietari.

Răspunsul de la lit. b) este greşit, neputându-se pronunța o hotărâre care să țină loc

de contract, dacă cel care a încheiat promisiunea de vânzare nu este proprietar exclusiv al

bunului asupra căruia poartă promisiunea.

9. A. persoană fizică, în calitate de locator, și B, persoană juridică, în calitate de locatar,

au incheiat sub semnătură privată un contract de locațiune pentru un imobil, în data

de 01.10.2018, pe o durată de 3 ani, fără ca vreo parte să poată denunța unilateral

contractul pe durata lui. A, locatorul, a înregistrat contractul de locațiune la organul

fiscal competent imediat după semnarea lui. Contractul expiră în 30.09.2021, dar A nu

mai dorește prelungirea lui, pentru că B are 2 luni întârziere la chirie şi a găsit un alt

locatar. După expirarea contractului, B neavând chiria plătită la zi şi refuzând să

elibereze imobilul, A a decis să pună în executare silită contractul pentru plata chiriei

şi pentru restituirea imobilului. Consultat de către A în calitate de avocat, ar trebui să

arătați că în condițiile date:

• contractul de locațiune este titlu executoriu în privința obligației de plată a chiriei;

• potrivit dispozițiilor Codului civil, contractul de locațiune este titlu executoriu în

  privința obligației de restituire a imobilului la expirarea termenului, în condițiile

  legii;

• contractul de locațiune încheiat sub semnătură privată înregistrat la organul fiscal

  competent este titlu executoriu doar în privința obligației de plată a chiriei.

Answer explanation

Răspuns grila 9: a) și b)

Răspunsul de la lit. a) este corect. Contractul de locațiune încheiat sub semnătură

privată şi înregistrat la organele fiscale constituie titlu executoriu în privința obligației de

plată a chiriei. A se vedea art. 1.798 C. civ.

Răspunsul de la lit. b) este corect. Contractul de locațiune încheiat pe o durată

determinată prin înscris sub semnătură privată şi înregistrat la organele fiscale constituie

titlu executoriu în privința obligației de restituire a imobilului la expirarea termenului, în

condițiile legii. A se vedea art. 1.809 alin. (3) C. civ. Pentru o paralelă între condițiile pe

care trebuie să le respecte contractele de locațiune şi comodat pentru a fi titluri executorii

în privința restituirii bunului, a se vedea explicațiile de la grila 207 din Secțiunea Drept

civil.

Răspunsul de la lit. c) este greşit. A se vedea art. 1.809 C. civ.