capcane drept civil 4

Se numără printre principiile generale ale dreptului civil:

• principiul proprietăţii;

• principiul publicităţii;

• principiul libertății.

Answer explanation

Răspuns grila 1: a)

Răspunsul de la lit. a) este corect. A se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept

civil. Partea generală, ed. a 2-a, revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 5.

Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât, chiar dacă este adevărat că în dreptul civil

există principiul publicităţii în materie de carte funciară, acest principiu NU este un principiu

general al dreptului civil.

Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât, deşi libertatea de voinţă stă la baza

încheierii contractelor, a întemeierii unei familii, a încheierii unui testament în favoarea unei

persoane etc., grila nu face referire la principiul libertății de voinţă", ci doar la,,principiul

libertăţii şi atât.

ATENȚIE!

➤ Principiul publicităţii NU este unul dintre principiile generale ale

dreptului civil, dar este unul dintre principiile generale ale dreptului

procesual civil (a se vedea art. 17 C. pr. civ.). În plus, faptul că, de

regulă, încheierea actelor juridice este nesecretă, excepţia fiind secretul

actelor încheiate (a se vedea simulația), acest lucru nu echivalează cu

publicitatea, ci cu opozabilitatea actelor. ATENȚIE la diferența dintre

principiul publicităţii şi principiul opozabilității (a se vedea art.

1.281 C. civ.).

Se numără printre izvoarele dreptului civil:

• legea, atât stricto sensu, cât şi lato sensu;

• obiceiurile (practicile locale);

• toate principiile dreptului civil.

Answer explanation

Răspuns grila 2: a)

Răspunsul de la lit. a) este corect. A se vedea art. 1 alin. (1) C. civ., care nu distinge în

vreun fel între lege stricto sensu (emisă de Parlament) şi lege lato sensu, or, ubi lex non

distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să

distingem).

Răspunsul de la lit. b) nu este corect. Întrucât, deşi cutuma este recunoscută ca izvor de

drept, nu toate obiceiurile sunt recunoscute ca izvoare de drept. ATENȚIE! există o

diferenţă între obicei şi cutumă. Pentru a deveni cutumă, un obicei (o practică locală)

trebuie să fie general, repetat, îndelungat (elementul obiectiv al cutumei), precum şi

recunoscut ca având valoare de lege nescrisă într-o anumită zonă a ţării, astfel încât, în

respectiva regiune, populaţia să respecte acea practică, cu prudenţă şi fără tăgadă (elementul

subiectiv al cutumei). Sintagma,,practică locală" direcţionează înşelător către izvoarele

de drept, dar,,practica locală" NU este izvor de drept în lipsa elementului obiectiv şi a

elementului subiectiv.

Răspunsul de la lit. c) nu este corect, dată fiind formularea, care exclude existenţa

oricărei posibile excepţii. Pe larg, despre izvoarele de drept în Codul civil, a se vedea I.-Fl.

Popa, Ierarhia surselor dreptului în noul Cod civil - rolul uzantelor, publicat în Revista

Română de Drept Privat nr. 3/2013, pp. 51-64.

ATENTIE!

De regula, raspunsurile cu formulări care generalizează absolut sau

exclud posibilitatea existenţei celei mai mici excepții, cuprinzând

cuvinte precum toate", niciodată", intotdeauna" ş.a.m.d. nu sunt

cele corecte, întrucât aproape întotdeauna există cel puţin o excepție de

la regula generală. Nu excludem de plano posibilitatea ca un răspuns

cuprinzând unul dintre cuvintele enumerate mai sus să fie corect, dar

aceste cazuri sunt relativ rare.

Normele juridice civile care permit subiectelor de drept să aibă o anumită conduită

sunt:

• normele permisive;

• normele supletive;

• normele derogatorii

Answer explanation

Răspuns grila 3: a) - Normele care permit subiectelor de drept să aibă o anumită

conduită sunt normele permisive, ca o subcategorie a normelor dispozitive. Astfel, normele

de drept se împart în imperative (care impun o anumită conduită) și dispozitive (care permit

derogarea de la acestea). La rândul lor, normele dispozitive se împart în două categorii.

permisive şi supletive. Normele permisive permit o anumită conduită, în timp ce normele

supletive impun o conduită obligatorie, dar de la care părțile pot deroga.

ATENȚIE!

Normele imperative sunt normele care impun subiectelor de drept o

anumită conduită. Şi normele supletive impun o anumită conduită.

Diferenţa dintre acestea este însă una uriaşă. În timp ce normele

imperative nu suportă derogări, normele supletive impun o anumită

conduită, dar de la care părțile pot alege să deroge prin voinţa lor. A se

vedea art. 2.256 alin. (2) C. civ., ca exemplu de normă supletivă.

Nu sunt norme juridice care impun o anumită conduită:

• normele dispozitive;

• normele imperative;

• normele supletive.

Pentru prescripţia începută înainte de intrarea în vigoare a legii noi (Codul civil) se

va aplica:

• legea nouă, ca aplicare a principiului activității legii civile;

• legea veche, sub care au început să curgă termenele de prescripţie;

• atât prevederile de drept substanţial ale legii sub care a început să curgă termenul de

  prescripţie, cât şi legea nouă pentru aspectele de drept procedural precum invocarea

  prescripţiei etc.

Answer explanation

Răspuns grila 5: b)

Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, potrivit dispoziţiilor de la art. 201 din Legea

nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (în

continuare, LPA), prescriptiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului

civil sunt şi rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Răspunsul de la lit. a) este greşit pentru motivul arătat mai sus.

Răspunsul de la lit. c) este greşit. Varianta de răspuns creează risc de confuzie,

deoarece duce cu gândul la alte situații, şi anume la cele în care se face aplicarea

regulilor de drept substanțial din legea veche şi aplicarea prevederilor de procedură

civilă potrivit legii noi. Spre exemplu, în situația aprecierii unei probe în procesul civil,

valoarea probatorie a acesteia va fi cea la care acesta a fost preconstituită (posibil legea

veche), iar legea aplicabilă administrării probei este cea de la momentul administrării ei

(legea veche sau legea nouă). La prescripţie însă nu se aplică regula de mai sus. În cazul

acesteia, legea substanțială şi cea procedurală sunt una şi aceeaşi, şi anume legea sub care a

început să curgă termenul de prescripţie.

ATENȚIE!

➤ Prescripţiile începute sub legea veche şi neîmplinite încă se vor

supune regulilor din legea veche, sub care au început!

Legea aplicabilă pentru aprecierea nulității sau valabilității unui act încheiat sub

legea veche, care nu îndeplinea condiţiile de valabilitate sub legea veche, dar care

îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea nouă:

• este legea nouă, ca aplicare a principiului activității legii civile, actul fiind valabil

  dacă este folosit ulterior intrării în vigoare a legii noi;

• este legea veche, actul neputând fi considerat valabil, chiar dacă un act identic,

  încheiat după intrarea în vigoare a legii noi, ar fi considerat eficace;

• este legea veche, pentru că întotdeauna actele şi faptele se supun legii sub care s-au

  născut.

Answer explanation

Raspuns grila 6: b)

Raspunsul de la lit. b) este cel corect, deoarece actele juridice, de regula, sunt supuse

dispozițiilor sub care s-au născut. A se vedea art. 6 alin. (3) C. civ.

Nu este posibil ca un act ineficace, nul, inopozabil sau viciat să devină valabil doar

pentru faptul că legea nouă nu mai cere anumite condiții pentru validitatea încheierii lui.

Pentru aceste motive, răspunsul de la lit. a) este greşit.

Raspunsul de la lit. c) este greşit. A se vedea art. 6 alin. (6) C. civ.

ATENȚIE!

>Dacă legea nouă prevede dispoziţii speciale statuând expres faptul că,

odată cu intrarea în vigoare a legii noi, anumite acte juridice informe vor

fi recunoscute ca fiind valide, atunci am putea aprecia că un act încheiat

sub legea veche, cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru

validitatea sau opozabilitatea sa, ar produce pe deplin efectele juridice.

Această observaţie nu este o excepție de la validitatea răspunsului de

la lit. b), pentru că dacă legiuitorul ar proceda la recunoaşterea

retroactivă a efectelor unor acte nevalabil încheiate, acestea devin

valabile ca efect al voinţei legiuitorului, iar nu ca urmare a intrării

în vigoare a legii noi

Proprietatea comună în devǎlmăşie poate avea ca izvor actul juridic:

• în cazul actelor încheiate după intrarea în vigoare a actualului Cod civil;

• în cazul actelor încheiate doar înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod civil:

• în cazul actelor încheiate atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a actualului Cod

  civil, potrivit dispoziţiilor art. 6 C. civ.

Answer explanation

Răspuns grila 7: a) - A se vedea art. 667-668 C. civ. şi art. 65 din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Regulile de la impreviziune din Codul civil se aplică numai contractelor încheiate:

• atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a actualului Cod civil, dacă riscul a

  intervenit după ce Codul civil a intrat în vigoare;

• după intrarea în vigoare a actualului Cod civil;

• înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod civil, fiind o creație a doctrinei, care,

  chiar în lipsa unor prevederi exprese, avea în vedere impreviziunea.

Answer explanation

Răspuns grila 8: b) - A se vedea art. 1.271 C. civ. şi art. 107 din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Validitatea căsătoriei încheiate înainte de intrarea în vigoarea a actualului Cod civil:

• este supusă legii vechi, sub care a fost încheiată;

• este supusă legii noi, având în vedere dispoziţiile derogatorii de la art. 6 C. civ.;

• este supusă legii noi, dat fiind că altfel s-ar crea discriminări între cuplurile căsătorite

  sub legea veche şi cele căsătorite sub legea nouă, care ar avea un tratament diferit, ca

  urmare a unei legi diferite ce reglementează validitatea căsătoriei.

Answer explanation

Răspuns grila 9: b) - A se vedea art. 25 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

ATENȚIE!

➤

Deşi este adevărat că art. 6 alin. (6) C. civ. prevede că va fi aplicabilă

legea nouă în privinţa efectelor viitoare ale actelor şi faptelor născute

sub legea veche, dacă acestea privesc situații juridice derivate din

căsătorie, acest articol nu vizează validitatea căsătoriei. Validitatea

căsătoriei priveşte elemente ce ţin de valabila încheiere a actelor

juridice, iar nu efectele viitoare ale actelor şi faptelor juridice la care

art. 6 alin. (6) C. civ. face referire. De aceea, validitatea căsătoriei va

fi supusă legii de la data la care a fost încheiată căsătoria.

10. Legea aplicabilă în cazul comiterii unei fapte ilicite, pe tărâmul răspunderii civile

delictuale prevăzute de Codul civil în vigoare, este:

• legea veche, dacă aceasta este legea mai favorabilă;

• legea nouă, dacă fapta s-a comis sub legea nouă;

• legea nouă, dacă fapta s-a comis sub legea veche, dar prejudiciul a apărut după

  intrarea în vigoare a legii noi.

Answer explanation

Răspuns grila 10: b)

Răspunsul de la lit. b) este corect. A se vedea art. 103 din Legea 71/2011 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. ATENȚIE! Legea mai favorabilă se

aplică pe tărâmul dreptului penal sau contravențional, iar nu în dreptul civil. În dreptul

civil regula este activitatea legii civile care este de imediată aplicare, aşa încât legea

aplicabilă unei fapte ilicite este legea de la momentul la care a fost săvârşită fapta,independent de momentul producerii prejudiciului. Pentru aceste motive, raspunsurile de la

lit. a) şi c) sunt greşite.